Dicționare ale limbii române

2 intrări

25 definiții pentru rude

RÚDĂ2, rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, sb. ruda.
RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îți acordă protecție; a avea proptele. Pe rudă (și) pe sămânță = a) pe toți, fără excepție, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viță. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. – Din bg. roda.
RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sânge sau prin alianță; rudenie (2), rubedenie. ◊ Expr. A avea rude la Ierusalim = a avea persoane influente care îți acordă protecție; a avea proptele. Pe rudă (și) pe sămânță = a) pe toți, fără excepție, până la unul; b) peste tot. ♦ Familie, neam, viță. 2. (Pop.) Soi, sămânță de animale sau de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. – Din bg. roda.
RÚDĂ2, rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. Oiște, proțap. – Din magh. rud, scr. ruda.
RÚDĂ2, rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce și rude de șatră. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. Oiște, proțap. Cocoșul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proțapuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numește în Transilvania o împletitură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.
RÚDĂ1, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeași familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sînge sau prin alianță. Venise la singura rudă rămasă în viață, fratele mamei. BART, E. 42. Toate rudele o mîngîiau cu vorba, ca să-i facă curaj. BUJOR, S. 39. Din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă, care să-l ocrotească și să-l ajute. CREANGĂ, P. 139. ◊ A fi rudă (sau rude) cu cineva sau a-i fi (cuiva) rudă = a face parte din aceeași familie, a se înrudi (cu cineva). Om bun, dumneata trebuie să fii rudă măcar de departe cu unul Ion Creangă, care a trăit în tîrgul Ieșilor. SADOVEANU, E. 103. Toți sînt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. DELAVRANCEA, S. 222. A se ține rudă cu (cineva) = a se socoti din aceeași familie, din același neam cu (cineva). ◊ Expr. Rude la Ierusalim = persoane care-ți fac protecție, care-ți acordă sprijin nemeritat; proptele. Dar oameni cu proptele! Nu știu cum vine asta... – Ce sînt proptelele? – Rude la Ierusalim, băiete... STANCU, D. 290. Pe rudă (și) pe sămînță = a) pe toți, fără excepție, pînă la unul, pe de-a-ntregul. Minunat om era pentru bolnavi căpraru Cărămidă. Îi cunoștea pe toți pe rudă și pe sămînță. MIRONESCU, S. A. 125. Păsări-Lăți-Lungilă ademenea zburătoarele – și jumulite, nejumulite, ți le păpa pe rudă pe sămînță, de nu se mai stăvea nimene cu păseri pe lîngă casă de răul lui. CREANGĂ, P. 247; b) peste tot. O să-l caut pe rudă pe sămînță și o să-l găsesc, din pămînt, din iarbă verde. VISSARION, B. 96. 2. (Învechit și popular) Familie, neam, viță. A fost odată ca-n povești, A fost ca niciodată, Din rude mari împărătești O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167. 3. (Popular) Soi, sămînță, rasă de animale, (mai rar) de plante. ◊ Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducție. Berbec de rudă. ◊ (Rar, în legătură cu oamenii) Acuma nu mai sînt nici un fel de oameni opăciți pe pămînt, li s-a pierdut ruda la toți. ȘEZ. III 31.
rúdă s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde
rúdă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. rúdei; pl. rúde
RÚDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.)
RÚDĂ s. v. băț, categorie, clasă, coadă, culme, drug, familie, fel, gen, generație, minereu, neam, nuia, oiște, par, popor, populație, prăjină, proțap, seminție, soi, specie, speță, tip, vargă, varietate, viță.
rúdă (rúde), s. f.1. Viță, rasă. – 2. Națiune, popor. – 3. Familie, casă. – 4. Rubedenie, neam. Sl. rodŭ, bg. roda, cf. rod (Cihac, II, 316; Șeineanu, Semasiol., 195; Candrea), dar rezultatul o › u este greu de explicat. Din această cauză, Tiktin a preferat să pornească de la sl. ruda „minereu”, care pare greu de admis semantic. Poate roadă, care convine cu privire la sens, s-a contaminat cu rudă „par”, dacă acest cuvînt înseamnă uneori „ramură”, fiindcă ideea de „ramură” e legată strîns de cea de „familie”. Oricum, der. lui rudă pornind de la rod este evidentă, mai ales în der. ca rudaci, rudățea. Der. rudi (var. înrudi), vb. (a deveni rudă); rudenie (var. rubedenie), s. f. (rudă, înrudire; relație strînsă, membru de familie), a cărui der. pare să fi suferit influența sb. rodbina „rudă” (Scriban); rudaci, adj. (berbec de prăsilă); rudățea, adj. (oaie de prăsilă).
rúdă (rúde), s. f.1. (Mold., Trans.) Par, prăjină, prepeleac. – 2. Oiște, proțap. Sb. ruda (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin; Rosetti, II, 82).
RÚDĂ ~e f. Fiecare dintre persoanele care se află în legături de rudenie, privite în raport una față de alta; neam. ◊ (A avea) ~e la Ierusalim a fi în relații bune cu persoane care pot face protecție; a avea proptele. [G.-D. rudei] /< bulg. roda
rudă f. Mold. Tr. 1. oiște: cal de rudă; 2. prăjină de întins hainele (în casele țărănești). [Origină necunoscută].
rudă f. 1. familie: de rudă mare împărătească; 2. care este din aceeaș familie: cu rudele daraveri să n’aibi; pe rudă, pe sămânță, cu totul, pe de-a întregul: ți-le papă pe rudă pe sămânță CR. [Vechiu-rom. rudă, neam («Moisi scoase pre ruda ovreiască din robia lui Faraon», MOXA) = slav. RODŬ, neam, generațiune: astăzi, în sens de «consângean», evoluțiune analogă sinonimului neam].
1) rúdă f., pl. e (bg. roda, rudenie. Cp. și cu rus. ruda, mină, mineral, sînge. V. rod 1 și rudă 3). Vechĭ. Neam, rasă, generațiune: om de mare rudă. Azĭ. Neam, persoană înrudită: mĭ-a sosit o rudă. A fi rudă cu cineva, a fi înrudit cu el. Rude de sus, de jos, de alăturĭ, ascendențĭ, descendențĭ, colateralĭ. De rudă (vest), de sămînță, p. reproducțiune: oĭ de rudă. Pe rudă, pe sămînță (est), pe un cap, toțĭ: dihoru a ucis găinile pe rudă, pe sămînță (La Dos. pre rudă și pre semănătură, adică „după asemănare”, cum se vede din vgr. katá génos kai kath’ ῾omoióteta. Biblia, Gen. 1, 11).
2) rúdă f., pl. e (ung. rúd, prăjină; sîrb. ruda, oiște. Cp. și cu lat. rŭdis, f., băț cu care se exercitaŭ gladiatoriĭ). Trans. Prăjină pe care se țin haĭnele în casele țărăneștĭ (culme). Par, părîngă. Ceatlăŭ, prăjină adăugată la căruță ca să se înhame înc’un cal: cal de rudă. Tînjala. – În Ml. rud, n., pl. urĭ.
3) rúdă f., pl. e și ruzĭ (sîrb. bg. rúda, rus. rudá, mineral, mină; vsl. ruda, metal. V. rudar). Serbia. Mină, baĭe.
ru s. v. BĂȚ. CATEGORIE. CLASĂ. COADĂ. CULME. DRUG. FAMILIE. FEL. GEN. GENERAȚIE. MINEREU. NEAM. NUIA. OIȘTE. PAR. POPOR. POPULAȚIE. PRĂJINĂ. PROȚAP. SEMINȚIE. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP. VARGĂ. VARIETATE. VIȚĂ.
RU s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~ foarte apropiate.)
rúdă, rude, s.f. – 1. Prăjină, par, drug, 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop, 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: „O rudă = 4 m” (Săpânța). – Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda „oiște” (Scriban; Miklosich, Tiktin, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).
rúdă, -e, s.f. – Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 de cm. din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea 1924 I: 218). – Din sl. ruda.
RUDE [rüd], François (1784-1855), sculptor francez. Grupuri statuare, portrete reprezentative pentru epoca romantică. Autorul reliefului „Plecarea voluntarilor în 1792”, supranumită și „La Marseillaise” (executat pentru Arcul de Triumf din Paris), una dintre capodoperele sculpturii sec. 19.
pe rudă și pe sămânță expr. tututor fără excepție.
rude de gradul unu expr. (deț.) deținuți din aceeași celulă, care au relații homosexuale.

Rude dex online | sinonim

Rude definitie

Intrare: rudă
rudă substantiv feminin
Intrare: Rude
Rude