RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. ◊ Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ◊ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguiețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.

RÓUĂ s. f. Picături de apă care acoperă dimineața suprafața pământului, obiectele de pe sol, vegetația etc., formate prin condensarea vaporilor de apă din atmosferă în momentul în care temperatura scade până la punctul la care vaporii ajung la saturație. ◊ (Fiz.) Temperatură de rouă = temperatură la care trebuie răcit, sub presiune constantă, un amestec de vapori și gaze cu conținut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturației cu vapori, să apară primele picături de lichid. ◊ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. ◊ Loc. adv. Pe rouă (nescuturată) = dis-de-dimineață. ◊ Compus: roua-cerului = mică plantă erbacee insectivoră, cu flori mici, albe și cu frunze lunguiețe dispuse în rozetă bazală, acoperite de peri care secretă o substanță vâscoasă (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-uă] – Lat. ros, roris.

RÓUĂ s. f. Picături de apă care se formează în timpul nopților de primăvară, vară și toamnă, prin condensarea vaporilor din atmosferă, și se depun pe plante, pe pămînt și pe lucrurile lăsate în aer liber. Cîmpia scoate-n brazde bijuterii de rouă și pomii pun coroane și nimburi pentru mine. ARGHEZI, V. 121. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd strălucesc sub rouă grea Cărări de soare pline. TOPÎRCEANU, B. 8. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură. În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind roua dimineții de pe cîmpul înverzit. ALECSANDRI, O. 175. Rîul adapă cîmpul ce roua însmălțează; Răcoarea dă viață. HELIADE, 0. I 183. ◊ (Metaforic) Cînd trecea prea multă vreme, și după paloarea feții, și după roua frunții, înțelegeam că e la marginea puterilor. GALACTION, O. I 95. S-ar putea deștepta... mii de idei energice și salubre care ar scălda mintea obosită și sufletul amorțit în roua întăritoare a timpilor de antică vîrtoșie trupească. ODOBESCU, S. III 51. ◊ Loc. adv. Pe rouă = dis-de-dimineață. Trifoiul e bun de tăiat pe rouă. ◊ Loc. adj. Ca roua = fraged. De rouă = limpede, curat. Vreau cu noaptea să rămîn, Ca să-i sărut privirile de rouă. BENIUC, V. 45. ◊ Compus: (Transilv.) roua-cerului = mică plantă erbacee, insectivoră, cu flori mici, cu frunze acoperite cu peri secretori, de care se prind insectele; crește prin turbării (specii de Drosera).

!róua-cérului (plantă) s. f. art., g.-d. art. róuăi-cérului

róuă s. f., g.-d. art. róuăi

róua-cérului s. f.

róuă s. f., g.-d. art. róuăi

ROUÁ vb. v. bura, burnița, țârcâi, țârâi.

ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.

RÓUĂ s. (BOT.) roua-cerului (Drosera rotundifolia) = roua-soarelui, (prin Transilv.) rocă; roua-soarelui v. roua-cerului.

róuă s. f. – Apă provenită din condensarea vaporilor din atmosferă, care se depune pe pămînt, pe plante etc. – Var. înv. ro(a)o, ro(a)ă. Mr. aroauă, arao, megl. rauă. Lat. rōs, rōrem (Pușcariu 1477; REW 7374), cf. prov., cat. ros; dar mecanismul de transmitere este discutabil. S-a sugerat o var. *rōlla (Candrea, Éléments, 75), care nu pare justificată. Un *rōs, n., cu rezultatul rom. *ro › rouă ca zi › ziuă (Philippide, Principii, 66; Pușcariu 1477; Iordan, Dift., 189) este dubios, dacă se ia în considerație paralelismul cu nos › noi, dos › doi, post(i) › poi etc. S-a crezut într-o modificare de decl. rōs, *rǒvem ca bōs, bǒvem (Meyer, Alb. St., IV, 45); sau într-un rezultat *rore (cf. logud. rore, Wagner 112), cu disimilarea celui de-al doilea r (Tiktin; Skok, Arch. Rom., VIII, 158; Graur, BL, III, 51). Nici una dintre explicații nu este suficient de clară. Dacă „la brisure” între cei doi r ar fi o certitudine (cf. prooroc), s-ar putea porni de la *rore › *roore › *rouri, care, desigur, s-ar fi simțit ca un pl., de unde sing. regresiv rouă. În realitate nici „la brisure” nu ne pare sigură, nici sing. n-ar trebui să fie f.; cf. totuși toate der. acestui cuvînt, care nu pleacă de la rouă, ci postulează un rouri. Der. roura (var. înroura, înroua), vb. (a acoperi cu rouă; a umezi; a burnița), din lat. rōrāre (Pușcariu 1478; Tiktin; Candrea) dacă se admite o „brisure” ror- › roor- (Graur, BL, III, 50), sau mai probabil de la un pl. *rouri, ca haină › înhăinura, corn › încornora, fașe › înfășura etc.; rourică, s. f. (firuță, Glyceria fluitans); rouros, adj. (plin de rouă; umed). Cf. rourușcă.

RÓUĂ f. 1) Picături mici de apă care se formează prin condensarea vaporilor din atmosferă și care se depun pe suprafața pământului în nopțile sau în diminețile răcoroase de vară. ◊ Pe ~ de dimineață; în zorii zilei. 2): Roua-cerului plantă erbacee, insectivoră, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secretă o substanță cu ajutorul căreia sunt digerate insectele. [G.-D. rouăi] /<lat. ros, roris

rouă f. 1. aburi ce se depun noaptea în formă de picături mici pe corpurile expuse la aer: cade rouă; rouă dulce, miere nelucrată încă de albine și sucul dulce al florilor; roua cerului, mică plantă insectivoră ai cării peri glanduloși secretează o substanță vâscoasă, de care rămân alipite insectele, digerate de celulele frunzelor sale (Drosera rotundifolia); 2. lichid ce picură și ușurează: roua lacrimilor; 3. fig. ce piere sau se trece curând: ca roua trec tinerețele. [Lat. ROS].

róŭă f. fără pl., gen., roŭăĭ (d. lat. ros, róris. Din ros s’a făcut *ro, apoĭ roŭă, ca zi, ziŭă). Picăturĭ de apă care cad din aer și se depun pe pămînt în nopțile senine. (Roŭa se observă maĭ ales în ĭarbă dimineața): pică saŭ cade roŭă. Roŭa ceruluĭ, o plantă insectivoră aĭ căreĭ perĭ glanduloșĭ secretează un cleĭ de care se lipesc insectele, pe al căror corp îl mistuĭe planta încet-încet (drósera rotundifolia). – Vechĭ roáo, roáă, róo și roáŭă, roáoă, róoă, róă (care une-orĭ îs numaĭ variante grafice. Cp. cu noŭa, ziŭa, pe care uniĭ le scriŭ nooa, zioa). Pl. articulat rourele în Ps. Șch. și la Cor.

roua vb. v. BURA. BURNIȚA. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI.

ROUA-CERULUI s. (BOT.; Drosera rotundifolia) (prin Transilv.) rocă.

roua-cerului s. v. MANĂ-DE-APĂ.

efect de rouă, (engl.= dew effect) referitor la fenomenul de pierdere a luciului granulelor sedimentare din zonele deșertice, ca urmare a dizolvării selective a supr. lor în timpul nopții, de către picăturile de apă îmbogățită cu CO2. E.r. afectează în special clastele carbonatice.

róuă, s.f. – (bot.) Roua-cerului, plantă insectivoră ce își completează necesarul de substanțe proteice extrăgându-le din corpul insectelor capturate cu ajutorul bobițelor transparente de clei din vârful perișorilor de pe frunze (Drosera rotundifolia). Florile sunt de obicei de culoare alb sau roz (Monumente, 1976: 59). Semnalată în Maramureș, în complexul mlăștinos Vlășchinescu, de pe platoul vulcanic Izvoare, dar și în tăul Tribșor, situat la hotarul loc. Săpânța, sub vf. Tribșor (976 m), precum și în Munții Rodnei (Muntele Bătrâna), în Tăul Muced, în bazinul superior al văii Izei (v. Timur, 2007). – Lat. ros, roris „rouă” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA).

ROUĂ, munt. (BG LIII 156), < subst.

DROSERA L., ROUA CERULUI, fam. Droseraceae. Gen originar din Africa de S, Asia, Australia, America, Brazilia, Europa, Noua Zeelandă, cca 87 specii, mici, erbacee, de obicei perene. Frunze lung-pețiolate, în rozete radicale sau alterne, pe tulpină orbiculară, cu peri roșietici, digestivi, glanduloși, pe vîrful fiecărei glandule cu cîte o picătură lucitoare de substanță vîscoasă. Flori albe sau roz-pal (caliciul cu 5 sau 8 sepale, puțin concrescute la bază, corolă cu 5 sau 8 petale care se usucă devreme, 4-8 stamine. 5 stile, de obicei 3, bifide, libere sau concrescute la bază, ovar cu o singură lojă), așezate terminal, în raceme. Fructe, capsule cu numeroase semințe.