ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale,
s. n.,
adj. (
Pop.)
1. S. n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ◊
Loc. adv. În rotocol = în spirală.
2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊
Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale.
3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [
Var.:
rotogól, -oálă adj.,
s. n.] –
Roată +
ocol. ROTOCOLÍ, rotocolesc,
vb. IV.
Refl. (Rar) A se roti. – Din
rotocol. ROTOGÓL, -OÁLĂ adj.,
s. n. v. rotocol. ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale,
s. n.,
adj. (
Pop.)
1. S. n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ◊
Loc. adv. În rotocol = în spirală.
2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊
Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale.
3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [
Var.:
rotogól, -oálă adj.,
s. n.] –
Roată +
ocol. ROTOCOLÍ, rotocolesc,
vb. IV.
Refl. (Rar) A se roti. – Din
rotocol. ROTOGÓL, -OÁLĂ adj.,
s. n. v. rotocol. ROTOCÓL2, -OÁLĂ, rotocoli, -oale,
adj. (Popular) Rotund, în formă de cerc. Satul mic și rotocol. PANN, P. V. I 112. (Și în forma rotogol) La capătul patului, Meri cu mere rotungioare Cu frunzele rotogoale. MARIAN, Î. 306. – Variantă:
rotogól, -oálă adj. ROTOCÓL1, rotocoale,
s. n. 1. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. În casă era întunerec. Numai focul din vatră răspîndea un rotocol de lumină roșcată. REBREANU, R. I 204. Rotocolul de lămîie ce plutește în fiece pahar i-adoarme prin rotirea sa leneșă și fermecată. DELAVRANCEA, S. 140. Fine arabescuri în octogone, rotocoale și romboide. ODOBESCU, S. II 188. ◊
Loc. adj. și
adv. În rotocol = în spirală. Berbecele... are coarnele... învîrtite în rotocol ca un melc. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Suprafață rotundă. Pămîntul a pierit de sub copite... cum piere gheața în rotocolul copcii. GALACTION, O. I 74. (În forma rotogol) Ți-am scos plugul din ogor Și-am arat un rotogol. HODOȘ, P. P. 202. ◊ (Adverbial) În cerc Sub cer [vulturii] se rotesc rotocol. BENIUC, V. 113.
2. Mișcare sau trăsătură descriind unul sau mai multe cercuri; rotire. Și-a pus iscălitura complicată cu fel de fel de rotocoale și de puncte. BRĂTESCU-VOINEȘTI, la CADE. ◊
Expr. A da rotocoale cuiva (sau
la ceva) = a înconjura pe cineva (sau ceva) de mai multe ori, a-i da tîrcoale. Vodă... la cal mi se uita, Rotocoale îi dădea. La TDRG.
A da rotocol = a se roti, a se mișca în cerc. – Variantă:
rotogól (COȘBUC, AE. 16, HODOȘ, P. P. 202), rotogoale (DUMITRIU, N. 227, G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 166) și rotogoluri (CAMILAR, N. I 241),
s. n. ROTOCOLÍ, rotocolesc,
vb. IV.
Refl. A se roti. Stoluri de berze se rotocoleau prin văzduh, ca niște pete de lumină. SANDU-ALDEA, U. P. 8.
ROTOGÓL2, -OÁLĂ adj. v. rotocol2. ROTOGÓL1 s. n. v. rotocol1. rotocól1 (
pop.)
adj. m.,
pl. rotocóli;
f. rotocoálă,
pl. rotocoále
rotocól2 s. n.,
pl. rotocoále
!rotocolí (a se ~) (rar)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se rotocoléște,
imperf. 3
sg. se rotocoleá;
conj. prez. 3 să se rotocoleáscă
rotocól adj. m., pl. rotocóli; f. sg. rotocoálă, pl. rotocoále rotocól s. n., pl. rotocoále rotocolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rotocolésc, imperf. 3 sg. rotocoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. rotocoleáscă ROTOCÓL adj. v. circular, rotund. ROTOCÓL s. 1. v. cerc. 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.) ROTOCÓL s. v. întoarcere, învârteală, învârtire, învârtit, învârtitură, răsucire, roabă, rotație, rotire, rotit. ROTOCOLÍ vb. v. învârti, răsuci, roti, rula, suci. ROTOCÓL ~oále n. 1) Figură sau corp în formă de cerc. ~oale de fum. ◊ În ~ în (formă de) spirală. 2) Mișcare circulară; rotire; roată. * A da ~oale cuiva (sau la ceva) a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a da târcoale. /roată + ocol A ROTOCOLÍ ~ésc tranz. A face să se rotocolească. /Din rotocol A SE ROTOCOLI mă ~ésc intranz. rar 1) A face rotocoale; a descrie mișcări circulare; a se roti. 2) A se face rotocol. /Din rotocol rotocol n. cerc, disc circular. [Compus sinonimic ibrid, format din lat. rota și slav. ocol].
rotocól și
-gól n., pl. oale (met. din tîrcol și torocală. V.
otrocol. Cp. și cu rostogol și vîrcol). Vest. Lucru rătund: copiiĭ aŭ tăĭat rotogoale de hîrtie, locomotiva scotea rotogoale de fum. V.
volbură și
sul. rotocolésc și
-golésc v. tr. Fac rotocol, învîrtesc: a-țĭ rotocoli privirea.
rotocoale s. pl. v. BRUMĂREA. OCHIUL-BOULUI. ROTOCOL s. 1. cerc, (rar) armean. (~ la suprafața unei ape.) 2. cerc, colac. (Din hornuri se înalță ~oale de fum.) rotocol adj. v. CIRCULAR. ROTUND. rotocol s. v. ÎNTOARCERE. ÎNVÎRTEALĂ. ÎNVÎRTIRE. ÎNVÎRTIT. ÎNVÎRTITURĂ. RĂSUCIRE. ROABĂ. ROTAȚIE. ROTIRE. ROTIT. rotocoli vb. v. ÎNVÎRTI. RĂSUCI. ROTI. SUCI. a băga rotocoale expr. a fuma