RESPIRÁ, respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

RESPIRÁRE, respirări, s. f. (Rar) Respirație. ♦ Aerul respirat; boare, adiere. – V. respira.

RESPIRÁ, respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

RESPIRÁRE, respirări, s. f. (Rar) Respirație. ♦ Aerul respirat; boare, adiere. – V. respira.

RESPIRÁ, respír, vb. I. 1. Intranz. A introduce în plămîni prin inspirație aerul ambiant (conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții) și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. Cobor geamul, aplecîndu-mă să respir. CARAGIALE, O. II 270. ♦ Tranz. A inhala aer în plămîni; a inspira. O parte din lume ieșea în grădinița din față, ca să respire aerul curat și rece care adia dinspre mare. BART, E. 145. Să ne oprim să respirăm Aerul suav și dulce. MACEDONSKI, O. I 238. ◊ Fig. Sînt fericit de a respira dulcele aer al țării. ALECSANDRI, S. 205. 2. Tranz. Fig. A răspîndi, a revărsa, a împrăștia, a degaja. Lumina feerică a saloanelor, zgomotul, mișcarea invitaților respirau veselie. BASSARABESCU, S. N. 147. Scrierile unuia... vor respira energie, sănătate, ale altuia, moliciune. GHEREA, ST. CR. II 23. Pădurile, munții respirau o dulce liniște de seară. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. ♦ Intranz. A se degaja, a se revărsa. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară. CĂLINESCU, E. 52. Din povestirea aceasta respiră o iubire adîncă pentru pămînt și oameni. SADOVEANU, E. 218. Din toate manifestările intelectuale, morale și artistice ale acestor clase respiră un aer greoi de descompunere. IONESCU-RION, C. 109.

RESPIRÁRE s. f. (Rar) Respirație. Nu-și mai putea ține respirarea cînd dădu bună ziua lui moș Trifu. BUJOR, S. 141. Un abur tare, îmbătător, îmi înecă respirarea. VLAHUȚĂ, O. A. II 39. ♦ Aerul respirat; p. ext. boare, adiere. Borivoje căuta să deslușească, în sufletu-i, ce guri de luncă, ce grădini suflau în ziua aceea respirarea lor ferice peste simțirea ei. GALACTION, O. I 181. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara. EMINESCU, O. I 152.

RESPIRÁ, respír, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni prin inspirație aer și a da afară prin expirație acidul carbonic și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. ♦ Tranz. A inhala aer în plămâni; a inspira. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. De pretutindeni în opera sa respiră aerul de țară (CĂLINESCU). – Fr. respirer (lat. lit. respirare).

!respirá (a ~) vb., ind. prez. 3 respíră

!respiráre (rar) s. f., g.-d. art. respirắrii; pl. respirắri

respirá vb. (sil. mf. -spi-), ind. prez. 1 sg. respír, 3 sg. și pl. respíră

respiráre s. f. (sil. mf. -spi-), g.-d. art. respirării; pl. respirări

RESPIRÁ vb. (FIZIOL.) a răsufla, (înv. și pop.) a sufla. (După atâta fugă, abia mai ~.)

RESPIRÁRE s. v. răsuflare, respirație, suflare.

RESPIRÁ vb. I. 1. intr., tr. A răsufla; a inhala aer în plămâni, a inspira. 2. intr. (Fig.) A-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. 3. tr. (Fig.) A răspândi, a degaja. [P.i. respír. / < fr. respirer, cf. lat. respirare].

RESPIRÁRE s.f. (Rar) Acțiunea de a respira; respirație. [< respira].

RESPIRÁ vb. I. intr., tr. a inspira aer din atmosferă și a-l expira din plămâni. II. intr. (fig.) a-și reveni după o emoție, un efort; a se simți ușurat. III. tr. (fig.) a răspândi, a degaja. (< fr. respirer, lat. respirare)

A RESPIRÁ respír intranz. 1) A inspira aer în plămâni și a-l expira în afară; a răsufla. 2) fig. A răspândi în jur; a degaja; a emana. /<fr. respirer, lat. respirare

RESPIRÁRE ~ări f. 1) v. A RESPIRA. 2) fig. înv. Mișcare ușoară de aer; suflu; adiere; boare. /v. a respira

respirà v. 1. a răsufla, a atrage aerul în plămâni și a-l împinge afară; 2. a se odihni un moment: lasă-mă să respir; 3. fig. a anunța: aici totul respiră bucurie; 4. a dori cu ardoare: el respiră răsbunare.

*respír, a -á v. intr. (lat. respiro, -áre, d. spirare, a sufla, a răsufla. V. aspir, suspin). Răsuflu, trag aeru în plămîĭ și-l daŭ afară: animalele nu pot trăi fără să respire. Trăĭesc: el respiră încă. Fig. Mă manifest foarte viŭ: copil pe obrajiĭ căruĭa respiră sănătatea. Par a fi viŭ: portret care respiră. Mă odihnesc puțin: lasă-mă să respir puțin. V. tr. Răsuflu, trag în pept: a respira un aer curat. Fig. Anunț, exprim: aicĭ tot respiră pace. Doresc cu furie: a respira răzbunare.

*respirațiúne f. (lat. respirátio, -ónis). Fiziol. Răsuflare, funcțiunea pin care se primenește aeru din plămînĭ. – Și -áție. – Pin respirațiune tragem în corp aeru, al căruĭ oxigen preface sîngele stricat orĭ vînos în sînge bun orĭ arterial. Animalele respiră în patru felurĭ: 1. pin plîmînĭ (mamifere, păsărĭ și reptile), 2. pin branchiĭ (peștĭ, anelide, crustacee și molusce), 3. pin traheĭ (insecte șu arahnide) și 4. pin pele (zoofite). – Aparatu respiratoriŭ al omuluĭ și animalelor superioare cuprinde nasu și gura, pe unde intră și ĭese aeru (inspirațiune și expirațiune); laringele și traheĭa-arteră și plămîniĭ, în care aeru circulă pin niște canale ramificate indefinit din bronchiĭ, care-s o prelungire a traheiĭ. De vre-o 16 orĭ pe minut, mișcarea mecanică a coastelor și diafragmeĭ produce inspirațiunea aeruluĭ. De doŭă orĭ pe minut, tot sîngele corpuluĭ străbate plămîniĭ și ĭa oxigenu din aeru intrat (care oxigen e indispensabil vĭețiĭ ca și foculuĭ) și lasă în loc o cantitate aproape egală de acid carbonic, care e vătămător vĭețiĭ animale și e dat afară pin expirațiune. De aceĭa localurile în care se află mulțĭ oamenĭ trebuĭe aerate des.

RESPIRA vb. a răsufla, (înv. și pop.) a sufla. (După atîta fugă, abia mai ~.)

respirare s. v. RĂSUFLARE. RESPIRAȚIE. SUFLARE.

DUM SPIRO, SPERO (lat.) cât respir, sper – Adagiu din Cicero, „Ad Atticum”, IX, 10: „Dum anima est, spes est” („Cât timp există suflet, există speranță”).