RECĂDEÁ, recád, vb. II. Intranz. 1. A cădea, a se prăbuși din nou. 2. A se lăsa din nou în jos, a reveni la nivelul sau la starea normală; a cădea la loc. – Pref. re- + cădea.

RECĂDEÁ, recád, vb. II. Intranz. 1. A cădea, a se prăbuși din nou. 2. A se lăsa din nou în jos, a reveni la nivelul sau la starea normală; a cădea la loc. – Re1- + cădea.

RECĂDEÁ, recád, vb. II. Intranz. 1. A cădea, a se prăbuși din nou, a se răsturna. Te-ai dus... murmură el c-o resignație dureroasă, recăzînd cu capul în perini. EMINESCU, N. 80. 2. A se lăsa din nou în jos, a reveni la nivelul sau la starea normală; a cădea la loc. Popa Tonea a intrat în barcă și a șezut între oamenii simpli și tihniți, ai căror mușchi puternici, în lupta cu undele, se umflau și recădeau ca unda. GALACTION, O. I 195. Se-nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad Alunecă luna. EMINESCU, O. I 219. După ce rîsese – cine știe de ce? – ea lăsă perdeaua să recadă. id. N. 71. ♦ Fig. (Rar) A reveni, a se întoarce din nou la ceva. Biata femeie se muncea să-și aducă aminte ce învățase și, după fiecare forțare neizbutită, recădea în limba ei sîrbească, din care popa Tonea nu înțelegea mai nimic. GALACTION, O. I 190.

recădeá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recád, 1 pl. recădém, 2 pl. recădéți; conj. prez. 3 să recádă; part. recăzút

recădeá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recád, 1 pl. recădém; conj. prez. 3 sg. și pl. recádă

RECĂDEÁ vb. a reveni. (A ~ în poziția inițială.)

RECĂDEÁ vb. I. intr. A cădea din nou. ♦ (Fig.) A reveni, a se întoarce din nou la ceva. [< re- + cădea].

recade v. a cădea la loc: porțile recad EM.

*recád, -căzút, a -cădeá v. intr. (re- și cad). Cad ĭar.

RECĂDEA vb. a reveni. (A ~ în poziția inițială.)