RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de oțel folosită ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de fier, teșită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de fier ascuțită la unul dintre capete, servind ca pîrghie cînd se sapă în pământuri foarte tari, cînd se desface un pavaj etc. Brebu era în mînă cu o rangă de fier. PAS, L. I 79.

rángă s. f., g.-d. art. rắngii; pl. răngi

rángă s. f., g.-d. art. răngii; pl. răngi

RÁNGĂ s. (TEHN.) (pop.) ștangă, (reg.) manelă, răzuș, (Transilv.) parângă. (A ridica ceva cu o ~.)

RÁNGĂ răngi f. Unealtă constând dintr-o bară de oțel (teșită la un capăt), folosită ca pârghie la ridicarea sau la deplasarea unor corpuri grele; raz. /Orig. nec.

rángă f., pl. e și răngĭ (germ.?). Sud. Raz, lom, drug de fer cu un capăt lățit cu care se scot petrele din pavaj, se sparg ușile ș. a. V. daltă.

RANGĂ s. (TEHN.) (pop.) ștangă, (reg.) manelă, răzuș, (Transilv.) parîngă. (A ridica ceva cu o ~.)

rangă, răngi s. f. (vulg.) penis.