PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

PĂRUIÁLĂ, păruieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) părui1 (1); p. gener. încăierare, bătaie, chelfăneală. [Pr.: -ru-ia-] – Părui1 + suf. -eală.

PĂRUIALĂ, păruieli, s. f. Acțiunea de a se părui1 (1), încăierare. A fost o păruială în toată legea. CAMIL PETRESCU, O. I 318. La urmă se sfîrșește cheful cu păruieli zdravene ori cu capete sparte. DUNĂREANU, CH. 103. ♦ Bătaie, chelfăneală. Îl luară la trei parale și-i dădură o păruială strașnică. ISPIRESCU, la TDRG.

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli

păruiálă s. f., g.-d. art. păruiélii; pl. păruiéli

PĂRUIÁLĂ s. (pop. și fam.) scărmănare, scărmănat, scărmănătură, (prin Munt. și Olt.) smotoceală, (fam. fig.) târnuială, târnuire. (A fost o ~ în toată regula între ele.)

PĂRUIÁLĂ s. v. bătaie.

părueală f. încăierare: ceartă fără păruială n’are haz.

păruĭálă f., pl. ĭelĭ. Fam. Acțiunea de a saŭ de a se părui.

PĂRUIALĂ s. (pop. și fam.) scărmănare, scărmănat, scărmănătură, (prin Munt. și Olt.) smotoceală, (fam. fig.) tîrnuială, tîrnuire. (A fost o ~ în toată regula între ele.)

păruială s. v. BĂTAIE.