Dicționare ale limbii române

2 intrări

23 definiții pentru psalmodie

PSALMODIÁ, psalmodiez, vb. I. Tranz. A cânta sau a recita (după un anumit tipic) psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase. ♦ P. gener. A cânta, a citi sau a recita ceva în mod monoton. [Pr.: -di-a] – Din fr. psalmodier.
PSALMODÍE, psalmodii, s. f. Melodie bisericească monotonă, tărăgănată pe care se cântă psalmii și alte cântări religioase. ♦ P. gener. Cântare, recitare, declamare monotonă. – Din ngr. psalmodhía, fr. psalmodie.
PSALMODIÁ, psalmodiez, vb. I. Tranz. A cânta sau a recita (după un anumit tipic) psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase. ♦ P. gener. A cânta, a citi sau a recita ceva în mod monoton. [Pr.: -di-a] – Din fr. psalmodier.
PSALMODÍE, psalmodii, s. f. Melodie bisericească monotonă, tărăgănată pe care se cântă psalmii și alte cântări religioase. ♦ P. gener. Cântare, recitare, declamare monotonă. – Din ngr. psalmodhía, fr. psalmodie.
PSALMODIÁ, psalmodiez, vb. I. Tranz. A cînta sau a recita în biserică rugăciuni, psalmi și alte cîntări religioase. Purtînd pe cap turbanul Țesut din verde ibrișim, Psalmodiază Alcoranul (= Coranul). MACEDONSKI, O. I 55. ♦ Fig. A cînta, a citi sau a recita ceva monoton, fără nuanțe expresive. Am auzit un biet rapsod psalmodiind cîntecul bătrînesc al lui Toma Alimoș, acompaniat monoton și trist dintr-o cobză. IBRĂILEANU, S. 15. În poezie s-a început a se rupe cu învechitele tradițiuni ale poeziei intime și personale, ale acelei poezii de dor și de jale, în care psalmodiau necurmat și pe aceeași coardă dureri reale sau imaginare. MACEDONSKI, O. IV 8. – Pronunțat: -di-a.
PSALMODÍE, psalmodii, s. f. Melodie bisericească tărăgănată, cu care se cîntă psalmii și alte cîntări religioase. Privește al prostimii cortegiu. Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat. ALECSANDRI, T. II 154. Intonează-o psalmodie. NEGRUZZI, S. II 123. ♦ Fig. Recitare, declamare în chip monoton. Inimi reci ca vîntul iernii, psalmodii pe-același metru. MACEDONSKI, O. I 95.
psalmodiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 psalmodiáză, 1 pl. psalmodiém (-di-em); conj. prez. 3 să psalmodiéze; ger. psalmodiínd (-di-ind)
psalmodíe s. f., art. psalmodía, g.-d. art. psalmodíei; pl. psalmodíi, art. psalmodíile
psalmodiá vb. (sil. -di-a), ind. prez. 1 sg. psalmodiéz, 3 sg. și pl. psalmodiáză, 1 pl. psalmodiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. și pl. psalmodiéze; ger. psalmodiínd (sil. -di-ind)
psalmodíe s. f., art. psalmodía, g.-d. art. psalmodíei; pl. psalmodíi, art. psalmodíile
PSALMODIÁ vb. (BIS.) (înv.) a psălmui.
PSALMODIÁ vb. I. tr. A cânta sau a recita psalmi în biserică; (p. ext.) a cânta, a citi monoton. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / cf. fr. psalmodier].
PSALMODÍE s.f. Mod de a cânta, de a recita psalmii; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. [Gen. -iei. / < fr. psalmodie].
PSALMODIÁ vb. tr. a cânta, a recita psalmi, rugăciuni sau alte cântări religioase; (p. ext.) a cânta, a citi monoton. (< fr. psalmodier)
PSALMODÍE s. f. mod de a cânta, de a recita psalmi; (p. ext.) fel monoton de a citi, de a declama. (< fr. psalmodie)
A PSALMODIÁ ~éz tranz. 1) (rugăciuni sau alte cântări religioase) A intona în mod solemn (ca pe un psalm). 2) A citi, a declama sau a cânta în mod monoton; a face să se audă ca un psalm. /<fr. psalmodier
PSALMODÍE ~i f. 1) Melodie tărăgănată și monotonă a psalmilor și a altor cântări religioase. 2) Cântare sau declamare monotonă. [G.-D. psalmodiei] /<ngr. psalmodhia, fr. psalmodie
psalmodià v. 1. a cânta psalmi in biserică; 2. a recita monoton.
psalmodie f. 1. mod de a cânta psalmii; 2. fig. chip monoton de a recita.
*psalmodíe f. (vgr. psalmodia, cîntec, maĭ ales din chitară saŭ arfă. V. prosodie). Mod de a cînta saŭ de a recita psalmiĭ. Fig. Mod monoton și plicticos de a citi orĭ de a recita.
*psalmodiéz v. intr. (gr. psalmodiázo, psalmodó, fr. psalmodier; lat. psalmizare). Cînt psalmĭ în biserică. Fig. Recitez monoton. – Vechĭ psălmuĭesc (d. psalm).
PSALMODIA vb. (BIS.) (înv.) a psălmui.[1]
psalmodie (gr. ψαλμῳδία) (în general) cântarea unui psalm* într-o manieră monotonă, pe un „singur ton” (recto tono*). Mai importantă în bis. cat. decât în cea ort., p. urmează regula consacrată a păstrării tonului de recitare, îmbogățit însă printr-o prefigurare ce este proprie fiecăreia dintre cele trei secțiuni ale psalmului: initium*, meditatio sau pausa și terminatio sau punctum. Începând cu sec. 9, aceste secțiuni – adevărate formule (1, 3) – au fost puse în legătură cu modurile (1, 2) ev. med. occid. Tonul de recitare se numește tenor (4), tuba sau tonus currens și reprezintă „dominanta” respectivului mod: initium și finalis se axează pe sunete diferite; mediatio – care leagă cele două secțiuni principale ale psalmului – reprezintă un fel de semi-cadență (1). La o prelungită intonare a tenor-ului (în prima parte), tonul vecin, imediat inferior acestuia, primește denumirea de flexa. Antifonul (II), cu rol de refren*, delimitează secțiunile dar stabilește și finalis-urile (v. finală) modurilor. ♦ P. antifonală, forma cea mai simplă de p., este cântată de două ori sau de un solist și un cor (v. antifonie). Antifonul* revine la începutul și sfârșitul oricărui vers. P. responsorială* este mai dezvoltată și mai bogată din punct de vedere melodic (mai ales initium și cadența finală; tonul de recitare se schimbă periodic și poate fi întrerupt prin cadențe interioare). Acestei forme de p. îi aparține și tractus, o p. monopartită, cu melodica sa extrem de melismatică* ce elimină refrenul (antifonul).

Psalmodie dex online | sinonim

Psalmodie definitie

Intrare: psalmodia
psalmodia verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -di-a
Intrare: psalmodie
psalmodie substantiv feminin