PRĂVĂLÍ, prăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se pomi cu violență. 3. Tranz. și refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din bg. provalja, sb. provaliti.

PRĂVĂLÍRE, prăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) prăvăli și rezultatul ei. – V. prăvăli.

PRĂVĂLÍ, prăvălesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A (se) înclina, a (se) apleca într-o parte; a (se) răsturna, a (se) rostogoli; a cădea sau a face să cadă, a (se) arunca în adâncime, a (se) prăbuși, a (se) trânti. ♦ Refl. A fugi în goana mare, a se năpusti la vale; a se repezi spre ceva, a tăbărî, a da buzna. ♦ Refl. (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzând de la înălțime; a se revărsa, a se întinde. ♦ Refl. Fig. A se întinde, a se răspândi, a se împrăștia. ♦ Tranz. A arunca; a azvârli. 2. Refl. (Despre vânt, furtună, ploaie etc.) A se dezlănțui cu putere, a se porni cu violență. 3. Tranz. și refl. A (se) surpa, a (se) nărui, a (se) dărâma, a (se) prăbuși. – Din bg. provalja, scr. provaliti.

PRĂVĂLÍRE, prăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) prăvăli și rezultatul ei. – V. prăvăli.

PRĂVĂLÍ, prăvălesc și prăvăl, vb. IV. 1. Refl. A se duce de-a rostogolul pe un povîrniș; a se rostogoli, a se precipita. Ai zice că stau să se prăvale pilcurile de brazi și fagi din coasta muntelui. I. BOTEZ, ȘC. 223. Pe unele locuri, ne uităm cu frică-n sus, la stîncile ieșite din zid, gata să se rupă și să se prăvale peste noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 133. Stînca stă să se prăvale În prăpastia măreață. EMINESCU, O. I 54. ◊ Fig. Cît de zdrobite mi se prăvăleau. gîndurile, ca într-un potop de întuneric, în viitoarea pustiitoarei vremi. VLAHUȚĂ, N. 122. ♦ Tranz. A rostogoli, a da de-a rostogolul, a arunca la vale. Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în numele tatălui și vă prăvălesc cu piciorul în rîpă. SADOVEANU, E. 123. Peste piuă prăvăli o bucată de stînca. EMINESCU, N. 7. ◊ Fig. Cei doi tovarăși au început a prăvăli la vale spre stină chemări lungi și repetate. SADOVEANU, O. L. 176. ♦ (Despre ființe) A fugi în goana mare, a se năpusti ja vale; a năvălii a se repezi spre ceva. Ilie sări din drum în tufișuri și începu să se prăvălească la vale către sat. DUMITRIU, N. 203. S-au prăvălit de pe culmi, rotindu-și săbiile, călăreții. GALAN, Z. R. 68. Străinul se prăvăli spre cal și slugile lui pedestre îl aburcară în șa. SADOVEANU, O. VII 32. ♦ (Despre ape) A curge cu repeziciune, căzînd de la înălțime. Se auzea... glasul unui pîrîuaș ce venea ca și noi din deal în vale, prăvălindu-se și izbindu-se de cele stînci. CREANGĂ, A. 31. Pîraie răpezi... se prăvălesc în cataracte printre acele amenințătoare stînci de piatră. ODOBESCU, S. III 516. ♦ Fig. A se întinde, a se revărsa. Un fuior de fum... se prăvale peste grădinile prăfuite, învăluindu-le într-o ceață cenușie. REBREANU, I. 10. Trandafirii împreună cu glicinele... se prăvălesc de-a lungul zidurilor. MACEDONSKI, O. III 91. 2. Refl. (Despre vînt, ploaie) A se dezlănțui cu putere. S-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgînd după dînsul nouri negri și vîrtejuri de ninsoare: SADOVEANU, B. 128. 3. Refl. A cădea, răsturnîndu-se (peste ceva). V. surpa, dărîma, răsturna. Brazdele se prăvăleau, drepte, grele, mirositoare. REBREANU, I. 53. Toate s-au prăvălit pe punte și clopotul bordului începu să bată într-o dungă. BART, S. M. 52. Două ziduri din palat se prăvălesc de izbirile artileriei. BĂLCESCU, O. II 45. ◊ Fig. Lumea veche se prăvălește și pe a ei dărîmături slobozenia se înalță. RUSSO, O. 23. 4. Tranz. A răsturna, a da peste cap. După ce-am adus-o aici numai într-o fugă de cal... cînd la plată... vrea să-mi mănînce dreptul, sub cuvînt c-am prăvălit-o [cu căruța] de cinci ori. ALECSANDRI, T. I 216. Acest pîrîiaș... se face atît de mare, incit adese prăvale carele încărcate. NEGRUZZI, S. I 316. 5. Tranz. (Cu privire la ființe) A doborî, a culca la pămînt, a trînti. Au sărit în spinarea turcului, l-au prăvălit la pămînt. STANCU, D. 22. Calul i se poticni și-l prăvăli. SADOVEANU, O. VII 32. Vînătorul întinse arcul și, cînd zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică. ISPIRESCU, L. 141. ◊ Refl. Trupul se prăvăli în lături și calul se opri tremurînd și sforăind. SADOVEANU, O. VII 13. Baba tace și înghite, iar moș Anghel se prăvălește pe-o coastă în bătaia focului, se uită poznaș la babă. DUNĂREANU, CH. 87. ◊ Fig. A închis ochii și s-a prăvălit iarăși în fumuiagul lui cu. știme de iad. POPA, V. 156. 6. Tranz. (Învechit) A înfrînge, a răpune. De trei ori romînii împinseră și prăvăliră pe turci și de trei ori fură respinși înapoi. BĂLCESCU, O. II 90.

PRĂVĂLÍRE, prăvăliri, s. f. Acțiunea de a (se) prăvăli. 1. Rostogolire, precipitare pe un povîrniș, năpustire la vale. Furtuna detuna o dată în mijlocul bolții și catapeteasma cerului era crăpată de fulger, aruncat din tărie în mare, ca o prăvălire de cioburi înflăcărate. ARGHEZI. P. T. 160. ♦ Fig. Decădere. Academia Romînă, stimulată de prăvălirea [mișcării latinizante] la care asista, și-a moderat diversitatea de tendinți. MACEDONSKI, O. IV 127. 2. Năruire, prăbușire, surpare, dărîmare (a unei construcții).

prăvălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăvălésc, imperf. 3 sg. prăvăleá; conj. prez. 3 să prăvăleáscă

prăvălíre s. f., g.-d. art. prăvălírii; pl. prăvălíri

prăvălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prăvălésc, imperf. 3 sg. prăvăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. prăvăleáscă

prăvălíre s. f., g.-d. art. prăvălírii; pl. prăvălíri

PRĂVĂLÍ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuși. 3. v. cădea. 4. v. rostogoli. 5. a (se) rostogoli, (pop.) a (se) prăpăstui, (reg.) a (se) prăstăvăli. (Bolovanii se ~ la vale.) 6. v. doborî. 7. a cădea, a se prăbuși. (Apa se ~ de la înălțime, formând o cascadă.) 8. v. povârni.

PRĂVĂLÍ vb. v. declanșa, dezlănțui, isca, izbucni, porni, preface, schimba, stârni, transforma.

PRĂVĂLÍRE s. 1. v. prăbușire. 2. prăbușire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 3. v. doborâre. 4. v. cădere.

prăvălí (prăvălésc, prăvălít), vb. – 1. A se rostogoli, a se învîrti. – 2. A doborî, a pune jos. – Var. sprăvăli. Sl. provaliti (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 443; Conev 38). – Der. prăvăl, s. n. (rîpă, coastă; gîrlă; șuvoi); prăvălac, s. n. (coastă, pantă); prăvălatec (var. prăvălatic), adj. (abrupt); prăvăliș, s. n. (povîrniș, pantă); prăvăluc, s. n. (versant).

A PRĂVĂLÍ ~ésc tranz. 1) A face să se prăvălească. 2) (obiecte sau ființe, aflate în poziție verticală) A culca la pământ; a doborî. /<bulg. provalja se, sb. provaliti

A SE PRĂVĂLÍ mă ~ésc intranz. 1) A cădea de la înălțime. 2) A-și pierde poziția verticală (răsturnându-se jos); a înceta de a mai sta drept; a cădea; a pica; a se răsturna. 3) (despre ape) A curge cu repeziciune de pe un loc abrupt (formând o cascadă); a se prăbuși. /<bulg. provalja se, sb. provaliti

prăvălì v. 1. a rostogoli, a răsturna: mica buturugă carul mare mi-l prăvale AL.; 2. a cădea iute dintr’o înălțime: stânca stă să se prăvale EM. [Slav. PROVALITI].

2) prăvál, a -ălí, V. prăvălesc.

prăvălésc v. tr. (vsl. provaliti, a rostogoli, -iti sen, a se prăbuși; sîrb. provaliti, a despica, prevaliti, a prăvăli; rus. provalitĭsĕa, a se prăvăli, a se prăbuși. V. val 1, în și nă-vălesc, prostovălesc). Fac să cadă aplecînd orĭ rostogolind: a prăvăli o stîncă. V. refl. Stînca s’a prăvălit din munte, călărețu s’a prăvălit de pe cal, copacu tăĭat s’a prăvălit asupra luĭ. – Și prăval, prăvalĭ, el -ale, eĭ -ale, să -ale. Și prevălesc, sprăvălesc (ca sîrb. strovaliti, a prăvăli).

PRĂVĂLI vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Obuzele au ~ zidul cetății.) 2. a cădea, a se dărîma, a se nărui, a pica, a se prăbuși, a se surpa, (reg.) a (se) îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a cădea, a pica, a se prăbuși, a se răsturna, (rar) a se poticni. (Calul s-a ~ la pămînt.) 4. a (se) prăbuși, a (se) rostogoli, (înv.) a (se) ponorî. (S-a ~ în prăpastie.) 5. a (se) rostogoli, (pop.) a (se) prăpăstui, (reg.) a (se) prăstăvăli. (Bolovanii se ~ la vale.) 6. a arunca, a azvîrli, a culca, a dărîma, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuși, a răsturna, a trînti, (pop. și fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.) 7. a cădea, a se prăbuși. (Apa se ~ de la înălțime, formînd o cascadă.) 8. a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe o parte.)

prăvăli vb. v. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. ISCA. IZBUCNI. PORNI. PREFACE. SCHIMBA. STÎRNI. TRANSFORMA.

PRĂVĂLIRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărîmare, dărîmat, năruire, năruit, prăbușire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case.) 2. prăbușire, rostogolire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 3. culcare, dărîmare, doborîre, lungire, prăbușire, răsturnare, trîntire, (înv.) răsturnătură. (~ cuiva la pămînt cu o lovitură.) 4. cădere, dărîmare, năruire, picare, prăbușire, răsturnare. (~ lui la pămînt în urma loviturii primite.)