PRORÉCTOR, prorectori, s. m. Locțiitor al unui rector în învățământul universitar. – Din rus. prorektor, germ. Prorektor. – Cf. engl. prorector.

PRORÉCTOR, prorectori, s. m. Locțiitor al unui rector. – Din rus. prorektor, germ. Prorektor. Cf. engl. prorector.

PRORÉCTOR, prorectori, s. m. Membru al corpului profesoral universitar, care are funcția de locțiitor de rector. Prorectorul. este ales dintre cei mai buni profesori de la disciplinele principale, COL. HOT. DISP. 1192.

proréctor s. m., pl. proréctori

proréctor s. m., pl. proréctori

PRORÉCTOR s. (înv.) subrector. (~ al universității.)

PRORÉCTOR s.m. Locțiitor al unui rector. [Cf. engl. prorector].

PRORÉCTOR s. m. locțiitor al unui rector. (< germ. Prorektor, rus. prorektor)

PRORÉCTOR ~i m. Locțiitor sau adjunct de rector. /<rus. prorektor, germ. Prorektor

*proréctor m. (lat. pro, în loc de, și rector). Acela care ține locu rectoruluĭ.

PRORECTOR s. (înv.) subrector. (~ al universității.)