PROCLAMÁ, proclám, vb. I. Tranz. 1. A anunța ceva în mod solemn și oficial; a aduce la cunoștința publică (printr-o proclamație) un fapt de mare importanță și de interes general. 2. A acorda cuiva în mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independentă. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A susține ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tărie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare.

PROCLAMÁRE, proclamări, s. f. Acțiunea de a (se) proclama și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Proclamație (1). – V. proclama.

PROCLAMÁ, proclám, vb. I. Tranz. 1. A anunța ceva în mod solemn și oficial; a aduce la cunoștința publică (printr-o proclamație) un fapt de mare importanță și de interes general. 2. A acorda cuiva în mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independentă. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A susține ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tărie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare.

PROCLAMÁRE, proclamări, s. f. Acțiunea de a (se) proclama și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Proclamație (1). – V. proclama.

PROCLAMÁ, proclám, vb. I. Tranz. 1. A anunța ceva în mod solemn, a aduce la cunoștința publică un fapt de mare importanță. La 24 ianuarie 1859 a fost proclamată Unirea Principatelor. ▭ Ai de la Izlaz au proclamat revoluția. CAMIL PETRESCU, O. II 213. Unii din membrii noului guvern proclamat.... au intrat în tratațiuni cu o comisiune. GHICA, A. 26. ♦ A învesti în mod oficial cu calitatea de..., a declara. Eminescu a fost proclamat membru de onoare post-mortem al Academiei. SADOVEANU, E. 76. Eu proclam pe Manoil șeful nostru. BOLINTINEANU, O.394. Mitropolitul și episcopii.. salutînd pre doamna Ruxanda de regentă în vremea minorității fiului ei, proclamară pre Bogdan de domn. NEGRUZZI, S. I 160. ◊ Refl. pas. La 4 octombre 1705, Stanislav Lescinski și soția sa... se încoronară și se proclamară rege și regină Poloniei. NEGRUZZI, S. I 178. ◊ Refl. (Ironic) Pedantismul s-au încuibat între noi și ne-am proclamat toți scriitori mari. RUSSO, S. 164. 2. A susține, a afirma sus și tare, deschis, cu convingere, în public. Vînătorii proclamă că nimic pre pămînt nu se poate asemui cu plăcerile vînătoriei. ODOBESCU, S. III 100. – Prez. ind. și: (învechit) proclamez (MACEDONSKI, O. I 251, ALECSANDRI, P. I 125).

PROCLAMÁRE s. f. 1. Acțiunea de a proclama; (în special) anunțare solemnă a constituirii unei forme de stat; p. ext. declarare, afirmare (solemnă) Proclamarea Republicii Populare a însemnat cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2858. Proclamarea egalității politice și civile pentru toti fiii Romîniei. KOGĂLNICEANU, S. A. 192. 2. (Învechit) Proclamație (1). Era olteanul în astă stare Cinci dete Tudor o proclamare Că duce moartea la osmanlîi. BOLLIAC, O. 139.

proclamá (a ~) (pro-cla-) vb., ind. prez. 3 proclámă

proclamáre (pro-cla-) s. f., g.-d. art. proclamắrii

proclamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. proclám, 3 sg. și pl. proclámă

proclamáre s. f. (sil. -cla-), g.-d. art. proclamării; pl. proclamări

PROCLAMÁ vb. (JUR.) 1. a institui. (A ~ republica.) 2. v. decreta. 3. v. înscăuna. 4. a (se) declara. (A fost ~ președinte.)

PROCLAMÁ vb. v. considera, socoti.

PROCLAMÁRE s. (JUR.) 1. instituire. (~ republicii.) 2. decretare. (~ stării de asediu.) 3. v. înscăunare.

PROCLAMÁ vb. I. 1. tr. A anunța ceva în mod solemn. 2. tr., refl. A (se) învesti în mod oficial cu un titlu. 3. tr. A susține, a declara ceva deschis, în public. [P.i. proclám și -mez. / < fr. proclamer, it., lat. proclamare].

PROCLAMÁRE s.f. Acțiunea de a (se) proclama și rezultatul ei; proclamație. [< proclama].

PROCLAMÁ vb. I. tr. 1. a anunța ceva în mod solemn. 2. a susține, a declara ceva deschis în public. II. tr., refl. a (se) învesti în mod oficial cu un titlu. (< fr. proclamer, lat. proclamare)

A PROCLAMÁ proclám tranz. 1) A recunoaște și a declara în mod solemn, printr-un act oficial. ~ dreptul la suveranitate. 2) A anunța sau a declara cu tărie în fața unui public numeros. Prezidendul proclamă că adevărul va triumfa. /<fr. proclamer, lat. proclamare

proclamà v. 1. a publica cu glasul tare și cu solemnitate: a proclama o lege; 2. fig. a declara sus și tare: a proclama libertatea.

*proclám, a -á v. tr. (lat. pro-clamare, d. pro, în ainte, și clamare, a striga. V. chem, a-clam). Anunț publicamente, strig tare și solemn: a proclama un rege. Fig. Iron. Declar sus și tare: a proclama pe cineva savant.

*proclamațiúne f. (lat. pro-clamatio. -ónis. Acțiunea de a proclama, enunțare (declarațiune) publică solemnă: proclamațiunea unuĭ rege. Scrierea care conține această declarațiune: proclamațiunile luĭ Bonaparte către armata din Italia. – Și -áție.

PROCLAMA vb. (JUR.) 1. a institui. (A ~ republica.) 2. a decreta. (A ~ starea de asediu.) 3. a înscăuna, a întrona, a învesti, a numi, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 4. a (se) declara. (A fost ~ președinte.)

proclama vb. v. CONSIDERA. SOCOTI.

PROCLAMARE s. (JUR.) 1. instituire. (~ republicii.) 2. decretare. (~ stării de asediu.) 3. înscăunare, întronare, învestire, ungere. (După ~ domnitorului.)