PROBOZÍ, probozesc, vb. IV. Tranz. (Înv., reg. și fam.) A mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rușine; a ocărî. – Din sl. proobraziti.

PROBOZÍRE, proboziri, s. f. (Înv., reg. și fam.) Acțiunea de a probozi. – V. probozi.

PROBOZÍ, probozesc, vb. IV. Tranz. (Înv., reg. și fam.) A mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rușine; a ocărî. – Din sl. proobraziti.

PROBOZÍRE, proboziri, s. f. (Înv., reg. și fam.) Acțiunea de a probozi. – V. probozi.

PROBOZÍ, probozesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A mustra, a dojeni, a certa. Un meșter curelor, bătrîn cu barba albă, probozea, ridicînd o mînă spre cer, pe un flăcăuaș care asculta rușinat. SADOVEANU, O. I 507. Bărbatu-meu... nu s-a putut plînge că l-am înșelat... deși cîteodată erau bănuiele... și mă probozea. CREANGĂ, P. 4. Sînt acum ostenit de a mă videa probozit pentru lucruri nevinovate. KOGĂLNICEANU, S. 105. ♦ Refl. (Rar) A se lua la ceartă cu cineva, a se certa. Nu se probozea cu oamenii. STĂNOIU, C. I. 52.

PROBOZÍRE, proboziri, s. f. Acțiunea de a probozi; mustrare, probozeală. Probozirea lui Ion în biserică a dezlănțuit un potop de mînie în casa Herdelea împotriva preotului. REBREANU, I. 81. De probozire era gingaș tare Și sfios, sărmanul, ca o fată-mare. CONTEMPORANUL, II 780.

probozí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozésc, imperf. 3 sg. probozeá; conj. prez. 3 să probozeáscă

probozíre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. probozírii; pl. probozíri

probozí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. probozésc, imperf. 3 sg. probozeá; conj. prez. 3 sg. și pl. probozeáscă

probozíre s. f., g.-d. art. probozírii; pl. probozíri

PROBOZÍ vb. v. admonesta, certa, dăscăli, dojeni, îngălbeni, moraliza, mustra, ofili, păli, trece, usca, veșteji.

PROBOZÍRE s. v. admonestare, ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș.

probozí (probozésc, probozít), vb. – A certa, a mustra, a dojeni. Var. (îm)probozi, pobrozi, probăzi, pobrăzi. Sl., cf. sb. preobrazati „a reforma, a transforma”; după Tiktin din sl. poobrazati „a reprezenta”. În Mod., rar. – Der. probozeală, s. f. (mustrare, dojană); probăzitură, s. f. (insultă).

A PROBOZÍ ~ésc tranz. înv. pop. (persoane) A trata cu observații moralizatoare; a dojeni; a mustra; a moraliza. /<sl. proobraziti

probozí, probozésc, vb. IV 1. (înv., reg. și fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rușine; a ocărî. 2. (refl.; despre frunze, iarbă, vegetație) a începe să se ofilească, să se veștejească, să se îngălbenească. 3. (refl.) a se întrista; a se rușina.

probozì v. Mold. a ocărî, a înfrunta: mă probozia bărbatul CR. [Slav. POOBRAZĬNŬ, ce ține de obraz; pentru sensul figurat, cf. sinonimul înfruntà].

probozésc v. tr. (vsl. *po- saŭ pro-obrazati, d. obrazŭ, obraz, față). Est. Rar. Înfrunt, mustru, fac observațiune. – Vechĭ pobrăzesc, -ăzuĭesc, pobrozesc, probăzesc și (Barac) împrobozesc.

probozi vb. v. ADMONESTA. CERTA. DĂSCĂLI. DOJENI. ÎNGĂLBENI. MORALIZA. MUSTRA. OFILI. PĂLI. TRECE. USCA. VEȘTEJI.

probozire s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ.

probozi, probozesc v. t. (înv., reg.) a mustra, a dojeni, a certa (pe cineva); a face de rușine / de ocară (pe cineva)

probozire, proboziri s. f. (înv., reg.) v. probozeală