PRISLÓP, prisloape, s. n. (Geogr.) Pas în formă de șa, situat la înălțime. – Et. nec.

PRISLÓP, prisloape, s. n. (Geogr.) Pas în formă de șa, situat la înălțime. – Et. nec.

PRISLÓP, prisloape, s. n. 1. (Regional) Loc adîncit, depresiune transversală între doi munți; trecătoare îngustă în munți. 2. Poiană la munte. Poieni verzi și frumoase... despărțind cu prislopul Lor valea Suceviței de cea a Moldoviței. La CADE.

prislóp s. n., pl. prisloápe

prislóp s. n., pl. prisloápe

prislóp (prislopi), s. m. – Rariște, luminiș, poiană. Sl. prĕslopŭ (Candrea).

Prislop n. 1. pisc de munte în județele Argeș și Muscel; 2. mănăstire nu departe de Hațeg, înființată de sf. Nicodim.

prislóp, prisloape, s.n. – Pas în formă de șa, situat la înălțime. ♦ (top.) Prislop, vârf (1.323 m) în Munții Lăpușului; Prislop, pas (1.416 m) situat între Munții Maramureșului și Munții Rodnei, care face legătura între Maramureș și Moldova (între Borșa și Iacobeni), prin DN 18; este cea mai înaltă trecătoare din România. Prislop, deal în Dragomirești, Glod, Nănești, Oncești, Poienile Izei, Săcel, Săliștea de Sus, Strâmtura, Valea Stejarului (Vișovan, 2005); Prislop, pârâu ce izvorăște de sub Mesteacăn, are o lungime de 5 km, un bazin de 16 kmp și se varsă în râul Lăpuș, în amonte de loc. Buteasa; Prispol, sat aparținând de comuna Boiu Mare (Chioar); Prislop, localitate în Maramureșul din dreapta Tisei (Filipașcu, 1940). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din sl. prěslopǔ (Candrea, cf. DER; MDA).

PRISLOP 1. Pas de înălțime în Carpații Orientali, situat între culmile de SE ale m-ților Maramureș și cele de NV ale m-ților Rodna, la 1.416 m alt., pe cumpăna de ape dintre bazinele râurilor Bistrița Aurie și Vișeu, care asigură legăturile rutiere între depr. Maramuureș și depr. Dorna. Mănăstirea ~ v. Hațeg (2).

Prislop, m-re situată în Silvașul de Sus, lângă Hațeg, jud. Hunedoara, ridicată de sf. Nicodim de la Tismana la sfârșitul sec. 14 și refăcută din temelie în 1564 de domnița Zamfira, fiica lui Moise-vodă al Țării Românești (1529-1530). Aici a trăit în schimnicie sf. Ioan de la Prislop la începutul sec. 15. În 1762 a fost prădată și incendiată în urma acțiunii generalului Bucow de a distruge bisericile ortodoxe din Trans., apoi ocupată de greco-catolici până în 1948, când a revenit în cadrul Bis. Ortodoxe Române.