PRETEXTÁ, pretextez, vb. I. Tranz. A invoca un motiv (neîntemeiat sau neadevărat) pentru a justifica o acțiune, o atitudine; a se folosi de un pretext. – Din fr. prétexter.

PRETEXTÁ, pretextez, vb. I. Tranz. A invoca un motiv (neîntemeiat sau neadevărat) pentru a justifica o acțiune, o atitudine; a se folosi de un pretext. – Din fr. prétexter.

PRETEXTÁ, pretextez, vb. I. Tranz. A invoca cauză oarecare, ca motiv aparent sau ca scuză, pentru o acțiune, o atitudine; a se folosi de un pretext. Pușkin... se sustrage de la sărbătoarea confirmării ca moștenitor a marelui duce Mihail; pretextează o indispoziție. SADOVEANU, E. 204. Oi pretexta că-s bolnavă. ALECSANDRI, T. 1686.

pretextá (a ~) vb., ind. prez. 3 pretexteáză

pretextá vb., ind. prez. 1 sg. pretextéz, 3 sg. și pl. pretexteáză

PRETEXTÁ vb. a invoca, (înv.) a pricinui, a propune, a proțăpi, (grecism înv.) a profasisi. (Ce motiv ai ~?)

PRETEXTÁ vb. I. tr. A invoca un motiv, a se folosi de un pretext. [< fr. prétexter].

PRETÉXTĂ adj.f. Togă pretextă (și s.f.) = togă albă cu garnitură de purpură, pe care o purtau în vechea Romă tinerii patricieni. [< lat. (toga) praetexta].

PRETEXTÁ vb. tr. a invoca, a se folosi de un pretext. (< fr. prétexter)

PRETÉXTĂ adj. togă ~ (și s. f.) = togă albă cu garnitură de purpură, pe care o purtau în vechea Romă tinerii patricieni, magistrații și preoții. (< lat. /toga/ praetexta)

A PRETEXTÁ ~éz tranz. (motive, indispoziții, boli etc.) A invoca drept pretext. /<fr. prétexter

pretextà v. a lua de pretext: a pretexta o indispozițiune.

*pretéxtă f., pl. e (lat. praetexta [subînț. toga, togă] adică „țesută saŭ ornată pe la marginĭ”, d. praetéxere, a țese în ainte. V. țes). O haĭnă albă cu marginea de purpură pe care o purtaŭ tineriĭ patricienĭ în vechea Romă. Adj. f. Toga pretextă.

*pretextéz v. tr. (fr. prétexter). Scot un pretext: pretextînd că-ĭ bolnav, s’a retras. V. pricinuĭesc.

PRETEXTA vb. a invoca, (înv.) a pricinui, a propune, a proțăpi, (grecism înv.) a profasisi. (Ce motiv ai ~?)