PRENUMĂRÁRE, prenumărări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) prenumăra. [Var.: prenumeráre s. f.] – V. prenumăra.

PRENUMERÁRE s. f. v. prenumărare.

PRENUMĂRÁRE, prenumărări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) prenumăra. [Var.: prenumeráre s. f.] – V. prenumăra.

PRENUMERÁRE s. f. v. prenumărare.

PRENUMĂRÁRE, prenumărări, s. f. (Învechit) Faptul de a (se) prenumăra; înșirare, enumerare. (Atestat în forma prenumerare) Spre a avea o prenumerare exactă și deplină a deosebitelor înțelesuri ale vorbei «satura», în limba latină, vom traduce din gramaticul Festu cuvintele următoare. ODOBESCU, S. I 37. – Variantă: prenumeráre s. f.

PRENUMERÁRE s. f. v. prenumărare.

prenumăráre (rar) s. f., g.-d. art. prenumărắrii; pl. prenumărắri

prenumăráre s. f., pl. prenumărări

PRENUMĂRÁRE s. v. abonare.

prenumărare s. v. ABONARE.