PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de comportare, de manifestare specific omului prefăcut; fățărnicie, ipocrizie, simulare, prefăcătură. – Prefăcător + suf. -ie.

PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de comportare, de manifestare specific omului prefăcut; fățărnicie, ipocrizie, simulare, prefăcătură. – Prefăcător + suf. -ie.

PREFĂCĂTORÍE, prefăcătorii, s. f. Mod de a se înfățișa, de a vorbi, de a lucra al cuiva, necorespunzător cu adevăratele sale gînduri, sentimente etc., cu scopul de a înșela buna-credință a altuia; simulare. V. ipocrizie. Cugeta că, mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, să-nșele pe Făt-Frumos. ISPIRESCU, L. 109. Măcar o dată pe săptămînă trebuia s-o apuce migrena; nici nu-l tăia prin cap pe Stănilescu că-i prefăcătorie, de vreme ce el singur suferea adesea de nervi. CONTEMPORANUL, VII 210.

prefăcătoríe s. f., art. prefăcătoría, g.-d. art. prefăcătoríei; pl. prefăcătoríi, art. prefăcătoríile

prefăcătoríe s. f., art. prefăcătoría, g.-d. art. prefăcătoríei; pl. prefăcătoríi, art. prefăcătoríile

PREFĂCĂTORÍE s. 1. v. ipocrizie. 2. v. simulare.

PREFĂCĂTORÍE ~i f. 1) Lipsă de sinceritate; fățărnicie; ipocrizie; duplicitate. 2) Stare a celui care se preface. 3) Comportare de om prefăcut. /prefăcător + suf. ~ie

prefăcătorie f. ipocrizie.

prefăcătoríe f. (d. prefac, prefăcut). Ipocrizie, fățărnicie, simularea unor sentimente pe care nu le aĭ.

PREFĂCĂTORIE s. 1. duplicitate, falsitate, fățărnicie, ipocrizie, minciună, perfidie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlîc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (A fost demascată ~ lui.) 2. simulare, simulație, (înv.) prefăcanie. (E o simplă ~.)