Dicționare ale limbii române

26 definiții pentru predestinare

PREDESTINÁ, predestinez, vb. I. Tranz. A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi; a decide dinainte o acțiune. – Din fr. prédestiner, lat. praedestinare.
PREDESTINARE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina și rezultatul ei. ♦ Existența unui destin al omenirii stabilit de voința divină. – V. predestina.
PREDESTINÁ, predestinez, vb. I. Tranz. (Despre divinitate, destin) A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi. – Din fr. prédestiner, lat. praedestinare.
PREDESTINÁRE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina și rezultatul ei; ceea ce i-ar fi cuiva dinainte hotărât de divinitate, de soartă; ursită, destin, soartă, predestinație. ♦ Doctrină potrivit căreia fiecare om ar avea fixat de mai înainte destinul său de către divinitate. – V. predestina.
PREDESTINÁ, predestinez, vb. I. Tranz. (Mai ales la participiu și la formarea diatezei pasive) A hotărî dinainte soarta cuiva; a sorti, a meni, a ursi. Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase Strofele predestinate urme multe să nu lase. MACEDONSKI, O. I 128.
PREDESTINÁRE, predestinări, s. f. Acțiunea de a predestina; concepție idealistă conform căreia fiecare om ar avea destinul lui fixat de mai înainte de o forță supranaturală.
PREDESTINÁȚIE, predestinații, s. f. 1. Predestinare. 2. Doctrină religioasă (mai ales la calvini), potrivit căreia omul ar avea destinul fixat dinainte de către divinitate; fatalism.
predestiná (a ~) vb., ind. prez. 3 predestineáză
predestináre s. f., g.-d. art. predestinắrii; pl. predestinắri
predestiná vb., ind. prez. 1 sg. predestinéz, 3 sg. și pl. predestineáză
predestináre s. f., pl. predestinări
PREDESTINÁ vb. 1. v. hărăzi. 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a sorti, a ursi. (Sunt ~ să fie fericiți.)
PREDESTINÁRE s. 1. v. fatalism. 2. v. soartă.
PREDESTINÁ vb. I. tr. A hotărî dinainte soarta cuiva; a ursi, a sorti, a meni; a predetermina. [< fr. prédestiner, it. predestinare, lat. praedestinare].
PREDESTINÁRE s.f. 1. Acțiunea de a predestina; predestinație. 2. Concepție idealistă potrivit căreia fiecare om ar avea soarta lui, fixată dinainte de către o forță supranaturală. [< predestina].
PREDESTINÁ vb. tr. a hotărî dinainte soarta cuiva; a ursi, a sorti; a predetermina. (< fr. prédestiner, lat. praedestinare)
PREDESTINÁRE s. f. 1. acțiunea de a predestina; predestinație. 2. concepție teologică sau filozofică idealistă potrivit căreia destinul omului ar fi fixat de mai înainte de către o forță supranaturală. (< predestina)
A PREDESTINÁ ~éz tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor; a sorti; a soroci; a ursi; a hărăzi; a meni. /<fr. prédestiner, lat. praedestinare
PREDESTINÁRE ~ări f. 1) v. A PREDESTINA. 2) Putere supranaturală despre care se crede că determină dinainte desfășurarea evenimentelor; soartă; destin; ursită. 3) Concepție filozofică conform căreia soarta omului este hotărâtă dinainte de o forță supranaturală. /v. a predestina
predestinà v. 1. a destina dinainte (la fericire pe cei aleși); 2. a rezerva pentru ceva inevitabil.
*predestinațiúne f. (lat. prae-destinátio, -ónis). Destinare din ainte. În teologia catolică, destin imutabil pin care cineva va ajunge la raĭ saŭ la ĭad: Calvin a susținat predestinațiunea. – Și -áție și -áre.
*predestinéz v. tr. (lat. prae-déstino, -áre). Destinez din ainte, menesc, ursesc, hotărăsc soarta.
PREDESTINA vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a sorti, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.)
PREDESTINARE s. destin, fatalitate, menire, noroc, soartă, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.)
PREDESTINÁRE (< predestina) s. f. 1. Acțiunea de a predestina. 2. (În creștinism) Planul divin prin care oamenii sunt conduși, încă din clipa nașterii, unii spre mântuire, alții spre damnare, ceea ce este stabilit de Dumnezeu neputând fi în nici un fel schimbat sau evitat. Cel mai adesea, ideea de p. este asociată cu tradiția reformatoare calvinistă; deși ea a fost teoretizată anterior de apostolul Pavel, Augustin sau Toma d’Aquino, este prezentă și în alte religii, cel mai notabil în islam. Principalii susținători ai doctrinei teologice sunt Wycliff și Calvin.
predestináre, predestinări s. f. (În opoziție cu liberul arbitru) Concepție religioasă apărută în primele secole ale creștinismului și reluată de Reformă, potrivit căreia Dumnezeu a hotărât din veșnicie pe unii oameni la mântuire, iar pe alții la pieire; ursită, destin, soartă, predestinație. – Din predestina.

Predestinare dex online | sinonim

Predestinare definitie

Intrare: predestina
predestina verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: predestinare
predestinare substantiv feminin