Dicționare ale limbii române

19 definiții pentru poftă

PÓFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau de a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊ Expr. A-și (mai) pune pofta în cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual; p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (Înv.) Lăcomie. 2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste. Poftă bună (sau mare!) urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [Var.: (înv. și reg.) póhtă s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).
PÓHTĂ s. f. v. poftă.
PÓFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință puternică de a face sau de a obține ceva; năzuință, dispoziție, chef, plăcere. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestând multă plăcere, cu plăcere. ◊ Expr. A-și (mai) pune pofta în cui, se spune pentru a arăta că cineva este nevoit să renunțe la un lucru mult dorit. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii ori sufletului, voii etc.) = pe placul sau pe gustul cuiva, conform cu dorința cuiva, spre mulțumirea cuiva. ♦ Dorință, impuls sexual; p. ext. dorință exagerată, patimă, viciu. ♦ (Înv.) Lăcomie. 2. Senzație de foame sau de sete; dorință, chef de a bea sau de a mânca un anumit lucru. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = în cantitate foarte mică, numai cât să guste. Poftă bună (sau mare!) urare adresată celor care mănâncă sau se duc să mănânce. [Var.: (înv. și reg.) póhtă s. f.] – Din pofti (derivat regresiv).
PÓHTĂ s. f. v. poftă.
PÓFTĂ, pofte, s. f. 1. Dorință de a face sau de a obține ceva; dispoziție, chef. N-am cea mai mică poftă de mărire și sînt foarte mulțumit de soarta mea. CARAGIALE, P. 128. Ei? mai ai poftă să te-ntreci și cu mine? CREANGĂ, P. 52. De n-ai poftă să putrezești în copac... trebuie să fii mai darnică. NEGRUZZI, S. I 90. ◊ Loc. adv. Cu poftă = manifestînd multă plăcere. Tovarășul ascultă și rîde cu poftă. BASSARABESCU, V. 46. ◊ Expr. A-și pune pofta în cui = a renunța la un lucru dorit; a se lăsa păgubaș, a se șterge pe bot. Ia mai pune-ți pofta-n cui, cumetre, că doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. CREANGĂ, O. A. 296. Pune-ți pofta-n cui despre cuscrie cu mine. ALECSANDRI, T. 149. A i (se) tăia (toată) pofta (cuiva de ceva) v. tăia. A(-i) tăia (cuiva) pofta de mîncare v. tăia. Pe (sau după) poftă (sau pofta inimii) = cum dorește cineva, pe placul sau pe gustul cuiva. Grumazi albi și cu mărgele Pe pofta inimii mele. HODOȘ, P. P. 48. ♦ Toană, capriciu. Am dat un prînz mare la care am invitat pre toți magnații tîrgului... S-au cam mirat de astă poftă, dar au venit cu toții. NEGRUZZI, S. I 198. ♦ Necesitate (trupească). V. instinct. Căci nu numai dorințe avem, ci și pofte trupești. SLAVICI, N. I 12. Aici de pofte rele sînt ochii toți aprinși, Acolo curge sînge, acolo-s ochii stinși. ALECSANDRI, P. A. 140. 2. Senzație de foame care dă naștere dorinței de a mînca. Soarele era aproape la amiază și celor tineri nu le venise încă poftă de mîncare. BUJOR, S. 100. Se pun să mănînce împreună, ca să aibă mai mare poftă de mîncare. CREANGĂ, O. A. 266. Nu avea poftă de mîncare, căci de frică îi trecuse foamea. DRĂGHICI, R. 40. Dispoziția, plăcerea pe care o are cel flămînd, atunci cînd mănîncă. Haț! pe ied de gît... și-l mănîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. ◊ Expr. De poftă sau (ca) să-și prindă pofta = numai cît să guști; numai de gustat. El știe ce face de-mi aduce din cînd în cînd, așa cîte puține [salăți] de poftă. CREANGĂ, P. 211. Cînd s-apropie să ieie dintr-însele și să-și prindă pofta, focul o arde și nu poate lua. id. ib. 293. Poftă bună (sau mare) = urare adresată celor care mănîncă sau se duc să mănînce. – Variantă: (învechit și regional) póhtă (C. PETRESCU, A. R. 196) s. f.
PÓHTĂ s. f. v. poftă.
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
póftă s. f., g.-d. art. póftei; pl. pófte
PÓFTĂ s. 1. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deziderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, râvnă, râvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 2. v. aspirație. 3. v. plăcere. 4. v. lăcomie. 5. v. jind. 6. v. capriciu. 7. v. apetit.
PÓFTĂ s. v. invitare, invitație, lăcomie, nesaț, solicitare.
póftă (pófte), s. f.1. Plăcere, apetit, dorință, rîvnă. – 2. (Banat) Dar de mîncat care se oferă de obicei proaspetelor lăuze. – Var. înv. pohtă. Sl. pochotĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 272; Conev 86), cf. bg. pofta, sb. pohot. Der. din gr. πόθος (Philippide, Principii, 147) nu e posibilă. – Der. poftalnic, adj. (înv., doritor); poftăreț, adj. (cu poftă); pofteală, s. f. (invitație); pofti (var. pohti), vb. (a dori, a jindui, a rîvni; a cere, a solicita; înv., a ruga; a invita, a felicita, a închina (paharul), a oferi), cf. sl. pochoteti; pofticios (var. poftitor), adj. (ahtiat, doritor); nepoftit, adj. (neinvitat, neașteptat; inoportun).
PÓFTĂ ~e f. 1) Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; gust; chef. ~ de lucru.Cu ~ cu plăcere. Pe (sau după) ~ după cum dorește cineva; pe gustul cuiva. A-i trece (sau a-i pieri) ~a de ceva sau a i se tăia cuiva ~a de ceva a nu mai dori ceva. A-și pune ~a în cui a fi nevoit să renunțe la ceva mult dorit sau așteptat. 2) Gust de mâncare (sau de băutură); apetit. A nu avea ~.~ de lup poftă foarte mare. De ~ sau ca să-și prindă ~a a) numai pentru a-și satisface dorința; b) numai pentru a gusta; foarte puțin. A face ~ a suscita gustul pentru ceva (în special pentru o anumită mâncare). ~ bună (sau mare) formulă de urare adresată celor care se duc să mănânce sau celor care mănâncă. [G.-D. poftei] /v. a pofti
poftă f. 1. dorință (sub raportul material și fizic): poftă de mâncare, pofte trupești; 2. dorință necumpătată, lăcomie: poftă de bani; 3. fig. împins de pofta măririi AL. [Vechiu-rom. pohtă = slav. POHOTĬ].
póftă și (vechĭ) póhtă f., pl. e (bg. pohta, d. vsl. pohotĭ, id.). Apetit, gust, plăcere: poftă de mîncare, a mînca cu poftă (ftg.) a rîde cu póftă, poftă de banĭ, de glorie. A-țĭ fi poftă de, a simți poftă de. A-țĭ face pofta, a-țĭ împlini gustu. Asta-țĭ face poftă, asta stimulează pofta. După poftă, după cum doreștĭ, cum pofteștĭ. De poftă, de gust, numaĭ ca să-țĭ mulțămeștĭ pofta. Pune-țĭ pofta’n cuĭ! expresiune ironică p. a arăta cuĭva că poftește ceva care nu i se cuvine orĭ nu poate ajunge (șterge-te pe bot!) Poftă bună (la ceva)! formulă de a ura cuĭva apetit. V. dor, dorință, sucă.
póhtă, pohtésc, V. poft-.
poftă s. v. INVITARE. INVITAȚIE. LĂCOMIE. NESAȚ. SOLICITARE.
POFTĂ s. 1. chef, dispoziție, dorință, gust, plac, plăcere, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.) 2. aspirație, dor, dorință, năzuință, pornire, rîvnă, tendință, vis, (rar) năzuire, rîvnire, (reg.) năduleală, (înv.) năslire, năslitură, rîvnitură. (~ de a face ceva util.) 3. hatîr, plac, plăcere. (I-a făcut ~.) 4. aviditate, lăcomie, nesaț. (Privea cu ~ la...) 5. jind, jinduire. (Se uită cu ~ la jocul celorlalți copii.) 6. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleala, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. fig.) boală, dambla. (N-a fost decît o ~.) 7. apetit. (Nu prea are ~.)
a tăia (cuiva) pofta de ceva expr. 1. a descuraja (pe cineva) să facă ceva. 2. a supăra (pe cineva); a dezgusta (pe cineva).
după placul / pofta inimii expr. cum dorești, cum îți place.

Poftă dex online | sinonim

Poftă definitie

Intrare: poftă
poftă substantiv feminin
pohtă