POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară.

POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. Diminutiv al lui poezie; (depr.) poezie slabă, fără valoare; poezea. [Pr.: po-e-zi-oa-] – Poezie + suf. -ioară.

POEZIOÁRĂ, poezioare, s. f. Diminutiv al lui poezie; versuri slabe. Făcea poezioare juvenile de cadru mic. CARAGIALE, N. F. 100. Am cetit cu multă plăcere poezioarele lirice cuprinse în scrisoarea d-voastre. ALECSANDRI, S. 33. – Pronunțat: -zi-oa-.

poezioáră (fam.) (-zi-oa-) s. f., g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre

poezioáră s. f. (sil. -zi-oa-), g.-d. art. poezioárei; pl. poezioáre

POEZIOÁRĂ s. (LIT.) poezea.

*poezioáră f., pl. e (d. poezie). Poezie mică, cîntecel.

POEZIOARĂ s. (LIT.) poezea.