PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

PLEȘCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a pleșcui; chilipir. – V. pleșcui.

PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla după chilipir, după câștig fără muncă. – Pleașcă + suf. -ui.

PLEȘCUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a pleșcui; chilipir. – V. pleșcui.

PLEȘCUÍ, pleșcuiesc, vb. IV. Intranz. A umbla după chilipir, după cîștig fără muncă.

PLEȘCUÍT s. n. Acțiunea de a pleșcui; chilipir. Vezi, jupîneșică dragă, cîtu-i de-a dracului lumea asta? Numai după pleșcuit îmblăi. CREANGĂ, P. 127.

pleșcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 să pleșcuiáscă

pleșcuít (reg.) s. n.

pleșcuí vb., ind. prez. 1 sg. șl 3 pl. pleșcuiésc, imperf. 3 sg. pleșcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pleșcuiáscă

pleșcuít s. n.

PLEȘCUÍ vb. v. jefui, prăda.

pleșcuì v. a face pleașcă: numai după pleșcuit umblă CR. [Serb. PLĬAČKATI, a jefui].

pleșcuĭésc v. tr. (d. pleașcă saŭ sîrb. pljačkati, a prăda). Fam. Jăfuĭesc, umblu după pleașcă. V. plenuĭesc.

pleșcui vb. v. JEFUI. PRĂDA.