PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care ține de școala lui Pitagora; pitagoric. 2. S. m. Adept al filosofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține curentului filozofic idealist și școlii de matematică din Grecia antică întemeiate de Pitagora, privitor la Pitagora, la școala sau la doctrina lui filozofică; pitagoric. 2. S. m. Adept al filozofiei și al școlii de matematică a lui Pitagora. [Pr.: -re-ic] – Din germ. pythagoreisch.

PITAGORÉIC, -Ă, pitagoreici, -e, adj. Care se referă la Pitagora, la școala sau la doctrina lui filozofică.

pitagoréic (-re-ic) adj. m., s. m., pl. pitagoréici; adj. f. pitagoréică, pl. pitagoréice

pitagoréic adj. m., s. m. (sil. -re-ic), pl. pitagoréici; f. sg. pitagoréică, pl. pitagoréice

PITAGORÉIC adj. pitagoric. (Doctrina ~.)

PITAGORÉIC, -Ă adj. Referitor la Pitagora, la pitagorism, propriu pitagorismului. // s.m. și f. Adept al pitagorismului; pitagorician. [Pron. -re-ic. / cf. it. pitagoreo, germ. pithagoreisch, lat. pythagoreus].

PITAGORÉIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al pitagorismului; pitagoric, pitagorician. (< germ. pythagoreisch)

PITAGORÉIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de pitagorism; propriu pitagorismului. /<germ. pythagoreisch

PITAGORÉIC2 ~ci m. Adept al pitagorismului. /<germ. pythagoreisch

PITAGOREIC adj. pitagoric. (Doctrina ~.)