PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune sau a face să pună pingele la o încălțăminte (uzată); a tălpui. – Din pingea.

PINGELÍ, pingelesc, vb. IV. Tranz. A pune pingele la o încălțăminte. A pus mîna într-o zi pe-o gheată și a început s-o pingelească. PAS, Z. I 199. ◊ Absol. Meseriașii găsiră un cotlon ici-colo și se apucară de meserie: cizmarii să pingelească, croitorii să pingălească. PAS, Z. III 279. ◊ Refl. pas. Bineînțeles că și ghetele le pingeleam cît timp cizmarul socotea că se pot pingeli cuviincios. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. – Variantă: pingeluí vb. IV.

pingelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 să pingeleáscă

pingelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pingelésc, imperf. 3 sg. pingeleá; conj. prez. 3 sg. și pl. pingeleáscă

PINGELÍ vb. a pingelui, a tălpui, (reg.) a tălpălui. (A ~ încălțămintea.)

PINGELÍ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, purta, trișa.

A PINGELÍ ~ésc tranz. (încălțăminte) A înzestra cu pingele (noi). /Din pingea

pingelésc v. tr. (d. pingele). Pun pingele, pun tălpĭ noĭ: îmĭ pingelesc ghetele. Fig. Fam. Înșel, escrochez. Cp. cu boĭesc, căptușesc, încalț.

PINGELI vb. a pingelui, a tălpui, (reg.) a tălpălui. (A ~ încălțămintea.)

pingeli vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PURTA. TRIȘA.