PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat în anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. Starea unui lucru sau a unei acțiuni care durează (un timp îndelungat) fără întrerupere, fără încetare, continuu; calitatea a ceea ce este permanent; durată lungă. V. stabilitate, statornicie. ◊ Loc. adv. În permanență = necontenit, fără întrerupere; permanent, mereu. A ține seama, în permanență de progresele științei. ♦ (Concretizat) Organ sau serviciu permanent la anumite instituții sau întreprinderi.

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe

PERMANÉNȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].

PERMANÉNȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)

PERMANÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ◊ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituții) Secție care funcționează permanent. /<fr. pemanence

permanență f. durată constantă, stabilitate.

*permanénță f., pl. e (mlat. permanentia). Calitatea de a fi permanent. În permanență, fără întrerupere, tot timpu, continuŭ: rîurile curg în permanență.

PERMANENȚĂ. Subst. Permanență, permanentizare, perpetuitate (rar), perpetuare, perpetuație (rar), continuitate, continuare, stabilitate, constanță, invariabilitate, fixitate, persistență, perenitate, menținere, dăinuire, durabilitate, trăinicie, indestructibilitate (rar), rezistență, viabilitate. Eternitate, veșnicie, vecie, nemurire. Infinit, nesfîrșit, nemărginire, nemargine (rar). Adj. Permanent, perpetuu, constant, continuu, necontenit, neîntrerupt, necurmat, neîncetat, infinit, nesfîrșit, interminabil, neterminabil, stabil, fix, persistent, peren (fig.), dăinuitor, durabil, trainic, indestructibil (fig.), rezistent, solid, viabil (livr.). Etern, veșnic, de veci, nemuritor, nepieritor. Vb. A (se) permanentiza, a (se) perpetua, a (se) continua, a persista, a (se) menține, a dăinui, a dura, a dura la nesfîrșit, a ține, a ține mult, a ține o veșnicie. A eterniza, a veșnici (înv.), a înveșnici (înv.), a nemuri (rar), a înnemuri (înv.), a imortaliza. Adv. (În mod) permanent, în permanență, continuu, încontinuu, mereu, neîntrerupt, fără întrerupere, neîncetat, fără încetare, fără sfîrșit, fără capăt, întotdeauna, totdeauna, întruna, oricînd, pururi (înv. și pop.); pe (pentru) vecie, pentru totdeauna, de-a pururi (înv. și pop.), în veci de veci, în veac de veac, în vecii vecilor, în vecia vecilor (rar); regulat, de nenumărate ori, zilnic, ziua și noaptea, ore (zile, luni, ani) în șir, de-a rîndul. V. existență, imensitate, timp.