PERCHEZIȚIONÁ vb. I v. perchiziționa.

PERCHIZIȚIONÁ, perchiziționez, vb. I. Tranz. A efectua o perchiziție, a supune unei perchiziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: percheziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziție, a supune unei percheziții o persoană, o locuință. ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ți-o-. – Var.: perchiziționá vb. I] – Din fr. perquisitionner.

PERCHIZIȚIONÁ vb. I v. percheziționa.

PERCHEZIȚIONÁ, percheziționez, vb. I. Tranz. A supune unei percheziții. înainte de-a pleca eu, trebuie percheziționată casa încă o dată. POPA, V. 127. – Variantă: perchiziționá (SADOVEANU, O. VI 274) vb. I.

PERCHIZIȚIONÁ vb. I v. percheziționa.

perchiziționá / percheziționá (a~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 perchiziționeáză / percheziționeáză

percheziționá vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. percheziționéz, 3 sg. și pl. percheziționeáză

PERCHEZIȚIONÁ vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.

PERCHEZIȚIONÁ vb. I. tr. A face o percheziție. [Pron. -ți-o-, var. perchiziționa vb. I. / < fr. perquisitionner].

PERCHEZIȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a percheziționa și rezultatul ei. [< percheziționa].

PERCHIZIȚIONÁ vb. I. v. percheziționa.

PERCHEZIȚIONÁ vb. tr. a face o percheziție. (< fr. perquisitionner)

A PERCHEZIȚIONÁ ~éz tranz. (persoane, locuințe) A supune unei percheziții. [Sil. -ți-o-] /<fr. perquisitionner

perchiziționà v. a face perchizițiuni.

*perchiziționéz v. tr. (fr. perquisitionner). Fac perchizițiune, caut, cercetez peste tot: a perchiziționa un apartament, un individ.

PERCHEZIȚIONA vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.