OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ.

OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ.

OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă (situată mai ales în mijlocul unui rîu sau al unui lac). Lupii plîng, venind din ostroave depărtate și se tînguie că li s-au împuținat furtișagurile. SADOVEANU, A. L. 131. Și parcă zugrăvit anume, își culcă umbra pînă-n mal Ostrovul, izolat de lume, Ca un castel medieval. TOPÎRCEANU, S. A. 72. Harap-Alb... se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. În fundul prăpăstiilor se mai țineau ostroave de omăt. SADOVEANU, B. 230. Pe pajiștea udă, soarele scăpătat printre copaci așternea ostroave aurite de lumină. C. PETRESCU, S. 181. 2. Îngrămădire de pămînt, nisip sau nămol, acoperită cu stufăriș și ridicată pînă la suprafața unei ape. V. prag, grind. Păsările speriate își luau zborul din frunzișurile bogate, căutîndu-și adăpost în ostroave sau în stufărișurile bălților. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 11/13. – Accentuat și: óstrov.

ostróv s. n., pl. ostroáve

ostróv s. n., pl. ostroáve

OSTRÓV s. (GEOGR.) (reg.) cocioc. (~ fluviatil.)

OSTRÓV s. v. insulă.

ostróv (ostroáve), s. n. – Insulă. Sl. ostrovu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 522). – Der. ostrovean, adj. (insular). Înv., se folosește numai pentru a desemna insulele Dunării.

OSTRÓV ~oáve n. înv. pop. 1) Insulă în mare. 2) Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. /<sl. ostrovu

ostrov n. insulă (cu deosebire între fluvii). [Slav. OSTROVŬ].

Ostrov n. 1. numele unor insule locuite (Ostrovul Corbului, Ostrovul Mare) în jud. Mehedinți; 2. orășel în jud. Constanța, port pe Dunăre: 3700 loc. Punct strategic.

ostróv n., pl. oave (vsl. bg. ostrovŭ, insulă, d. struĭa, curent; sîrb. ostrov, ostrovo, rus. óstrov). Insulă, scruntar. – Și óstrov, pl. óstrove (Vechĭ. Azĭ Olt.).

ostrov s. v. INSULĂ.

OSTROV s. (GEOGR.) (reg.) cocioc. (~ fluviatil.)

OSTROV 1. Com. în jud. Constanța, situată în SV pod. Oltina, pe dr. Dunării; 5.5529 loc. (2003). Punct de trecere cu bacul peste Dunăre. Prelucr. lemnului; cărămidă și țiglă. Centru viticol și de vinificație. Pomicultură (piersici, caiși, cireși). Plantație experimentală de kiwi. Pescuit. Pe terit. satului Bugeac au fost identificate două necropole de incinerație din sec. 4 î. Hr., iar în arealul satului O. a fost descoperită o parte din necropola orașului roman Durostorum, în care s-au găsit două coifuri din bronz (sec. 1 d. Hr.), un cap de Tanatos din marmură, sarcofage ș.a. În satul Galița se află mănăstirea Dervent (de călugări) ctitorie din 1936, a monahului Elefterie Mihai, cu o biserică având trei hramuri – Cuvioasa Parascheva, Izvorul Tămăduirii și Înălțarea Sfintei Cruci (pictată în perioada 1970-1980). Rezervația naturală pădurea Eschioi (26 ha). 2. Com. în jud. Tulcea, situată pe dr. brațului Dunărea Veche; 2.207 loc. (2003). Pescuit. Pe terit. satului Piatra au fost descoperite (1958) vestigiile așezării romane Beroe (sec. 1 d. Hr.), cu o mare necropolă de înhumație care a avut o continuitate de folosire până în sec. 12.

OSTROVU CORBULUI, insulă românească situată în albia Dunării, în aval de municipiul Drobeta Turnu-Severin. Lungime: 5 km; lățime max.: 3 km.

OSTROVU MARE, insulă românească situată în albia Dunării, în dreptul com, Burila Mare, jud. Mehedinți; 22 km2. Lungime: 14 km; lățime max.: 3 km. În această zonă se află hidrocentrala Porțile de Fier II.

Ostrov, schit în Călimănești, jud. Vâlcea, întemeiat în sec. 15 și rezidit de Despina, doamna lui Neagoe Basarab. Biserica, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, prezintă o arhitectură cu forme simple, asemănătoare tipului de plan al m-rii Cozia. În altar se păstrează picturi din anii 1752-1760.

ostrov, ostroave s. n. închisoare.