OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna.

OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna.

OSANÁ, osanale, s. f. (La pl., uneori ironic) Cuvinte de laudă, de slăvire, de preamărire; aclamații, ovații. Primit cu osanale și izgonit cu pietre. LESNEA, C. D. 42. Veșnic... te-or cînta poeții, Lăudînd în osanale mincinoasa ta splendoare. TOPÎRCEANU, P. O. 128. ◊ (La sg., cu valoare de interjecție, mai ales în imnurile religioase) Osana! slavă! sfînt ești! sfînt! VĂCĂRESCU, P. 115. – Accentuat și: osána.

!osaná/osána interj.

osanále s. f. pl., art. osanálele

osaná s. f., pl. osanále

osána/osaná interj.

OSÁNA interj. (BIS.) laudă!, mărire!, slavă!

OSANÁLE s. pl. aclamații (pl.), ovații (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl întâmpina cu ~.)

OSANÁ2 ~le f. mai ales la pl. Laudă exagerată. ◊ A cânta ~le cuiva a ridica în slăvi pe cineva; a lăuda prea mult; a elogia. /<sl. ossana

OSANÁ1 interj. înv. (se folosește ca exclamație în imnurile religioase) Laudă! Mărire! Slavă! [Acc. și osána] /<sl. ossana

osanà f. 1. aclamațiune religioasă (în sf. Scriptură); 2. strigăt de bucurie: a fost primit cu osanale. [Gr. mod.].

osaná interj. (ngr. și vgr. osanná, d. ebr. hôši’a-na, „salvează[-ne] acum”, refrenu unuĭ imn religios la Jidanĭ: lat. hosanna, vsl. osánna). Strigăt de aclamațiune la vechiĭ Jidanĭ: Osana! Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnuluĭ! S. f. Strigăt de aclamațiune, de bucurie: l-aŭ primit cu osanale.

OSANA interj. mărire!, slavă!

OSANALE s. pl. aclamații (pl.), ovații (pl.), urale (pl.), (rar) vivat. (Mulțimea îl intîmpina cu ~.)