Dicționare ale limbii române

2 intrări

25 definiții pentru orăcăit

ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi.
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi.
ORĂCĂÍ, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște, rar, despre alte animale) A scoate strigătul caracteristic speciei. Buraticii orăcăiau în toate după- amiezile cu disperare. SADOVEANU, N. E. 101. Orătăniile se împrăștiată orăcăind speriate. REBREANU, R. II 189. Brotăceii orăcăiau în depărtare. ISPIRESCU, E. 292. ◊ (Depreciativ, despre alte ființe) Cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca. HOGAȘ, DR. II 46. Deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri... unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. ♦ (Despre copii sugaci) A plînge, a scînci. Mi te-a înfășat, Mi te-a legănat Și mi te-a culcat... Tu n-ai adormit Ș-ai orăcăit. TEODORESCU, P. P. 446. – Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește (BELDICEANU, P. 57, BOLINTINEANU, O. 195, ALECSANDRI, P. I 203).
ORĂCĂÍT, (rar) orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei, orăcăială. Îi e pe plac să vină aici, noaptea, și să cosească papura. S-audă susurul vîntului, cîntecul greierilor, orăcăitul broaștelor. PAS, E. II 85. Cine n-ar fi ascultat cu plăcere întoarcerea vitelor de la pășune cu bălăngănind lor depărtat, cu strigătele flăcăilor perdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? DELAVRANCEA, T. 259. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. Directorul de scenă o avertizase în orăcăitul de înveselite al camarazilor că nu-i poate da decît roluri de comedie. C. PETRESCU, C. V. 209. ♦ Plînset, țipăt (de copil sugaci). Auzi un orăcăit de copil. ISPIRESCU, E. 146.
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orăcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
ORĂCĂÍ vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)
ORĂCĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, scânci, smiorcăi.
ORĂCĂÍT s. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ broaștelor.)
A ORĂCĂÍ pers.3 ~iéște intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „orac-orac”. /orac + suf. ~ăi
ORĂCĂÍT ~uri n. 1) v. A ORĂCĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos de broaște. /v. a orăcăi
orăcăì v. 1. a striga, vorbind de păsări: găini, rațe, gâște orăcăesc în toate părțile Gr. AL.; 2. a ocăcăi: mii de broaște în lung orăcăesc AL.; 3. a se văeta (de copii). [Cf. horcăi].
orăcăit n. acțiunea și efectul orăcăirii, strigăt înnăbușit: auzi un orăcăit de copil ISP.
orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte.
orăcăĭésc, V. oracăĭ.
orăcăít n., pl. urĭ. Acțiunea de a orăcăi. Plîns de prunc orĭ strigăt de broască și rar de orăteniĭ: un orăcăit de broaște se auzea.
orăcăi vb. v. MIORCĂI. PLÎNGE. SCÎNCI. SMIORCĂI.
ORĂCĂI vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)
ORĂCĂIT s. ocăcăit, orăcăială, orăcăire, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ broaștelor.)
orăcăi, orăcăi v. i. (d. copiii mici) a plânge, a scânci
orăcăit, orăcăituri s. n. v. orăcăială.

Orăcăit dex online | sinonim

Orăcăit definitie

Intrare: orăcăi
orăcăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
orăcăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: orăcăit
orăcăit substantiv neutru