OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.

OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.

OHM, ohmi, s. m. Unitate de rezistență electrică, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. – Pronunțat: om.

ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω

ohm s. m. [pron. germ. om], pl. ohmi; simb. Ω

OHM s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a rezistenței electrice, egală cu rezistența pe care o opune un conductor în care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. [Pron. om. / < fr. ohm, cf. Ohm – fizician german].

OHM OM/ s. m. unitate de măsură a rezistenței electrice, egală cu rezistența unui conductor în care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. (< fr. ohm)

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de măsură a rezistenței electrice egală cu rezistența unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, când diferența de potențial la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

OHM [o:m], Georg Simon (1789-1854), fizician german. Prof. univ. la Nürnberg, și München. Cercetări de electricitate, optică și acustică. A studiat (din 1826) trecerea curentului electric prin conductori, stabilind o lege (1827) conform căreia intensitatea acestuia este direct proporțională cu tensiunea aplicată la capetele conductorului și invers proporțională cu rezistența lui (legea lui O.). În domeniul acusticii, a dovedit că senzația de auz a urechii omenești nu depinde de diferența de fază a undelor sonore.