OCUPÁ, ocúp,
vb. I.
I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva.
3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦
Fig. A deține un loc într-o ierarhie.
II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦
Tranz. (
Înv.) A preocupa, a absorbi.
2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din
lat. occupare, fr. occuper. OCUPÁRE, ocupări,
s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. –
V. ocupa. OCUPÁ, ocúp,
vb. I.
I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri.
2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva.
3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦
Fig. A deține un loc într-o ierarhie.
II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin
prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦
Tranz. (
Înv.) A preocupa, a absorbi.
2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din
lat. occupare, fr. occuper. OCUPÁRE, ocupări,
s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. –
V. ocupa. OCUPÁ, ocúp,
vb. I.
I. Tranz. 1. (Cu privire la un teritoriu, un oraș etc.) A pune stăpînire, a lua în stăpînire cu forța armată, a cuceri. Streine armii țara noastră ocupară. ALEXANDRESCU, P. 157. A cuprinde, a umple (un loc, o porțiune din spațiu). Întotdeauna vei ocupa mijlocul trotuarului din fața magazinului. SAHIA, N. 102. ♦ A reține; a păstra. Ocupă-mi un loc in tren. A lua în stăpînire, în posesiune. Acei puțini impiegați ce nu se îndurau a se dezlipi de canțelaria lor, de frică că-și vor găsi locul ocupat de alții, mai rămăseseră. NEGRUZZI, S. I 291. ♦ A deține. Tot romînul a avut dreptul a se face proprietar de pămînt și a ocupa slujbele statului. BĂLCESCU, O. II 14.
II. Refl. 1. (Urmat de determinări introduse prin
prep. «cu») A se îndeletnici cu ceva, a lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație, profesie. Multă vreme n-am știut cu ce se ocupă tînărul. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Cronicarii... s-au ocupat cu descrierea faptelor istorice. ALECSANDRI, S. 25. ♦ (Urmat de determinări introduse prin
prep. «de») A se consacra unei preocupări temporare. Se ocupă de probleme de teatru. ♦
Tranz. (Învechit) A preocupa, a absorbi. Împrejurarea care a ocupat pe emigranții noștri... a fost acuzațiunea căzută asupra lui Bolliac. GHICA, A. 624. Aceste pregătiri m-au ocupat pînă sara. NEGRUZZI, S. 1 7.
2. (Adesea urmat de determinări introduse prin
prep. «de») A se interesa, a se îngriji, a avea grijă. Ai lăsa-o pe fata asta muritoare de foame dacă n-aș fi eu. Deși nu știu dacă merită să mă ocup de ea. DUMITRIU, B. F. 41. Te-ai ocupat a-mi lua note după istoricul turc Selaniki? GHICA, A. 609.-
Prez. ind. și: (învechit) ocupez (NEGRUZZI, S. II 169).
ocupá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 ocúpă
ocupáre s. f.,
g.-d. art. ocupắrii;
pl. ocupắri
ocupá vb., ind. prez. 1 sg. ocúp, 3 sg. și pl. ocúpă ocupáre s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări OCUPÁ vb. 1. v. cuceri. 2. v. subjuga. 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. v. deține. 5. v. îndeletnici. 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. v. căuta. OCUPÁRE s. 1. v. cucerire. 2. v. subjugare. OCUPÁRE s. v. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupație, preocupare, treabă. OCUPÁ vb. I.
I. tr.
1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziție, pe o țară etc.).
2. A avea un loc, a deține un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa.
II. refl.
1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie.
2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i. ocúp. / < fr. occuper, it., lat. occupare].
OCUPÁRE s.f. Acțiunea de a ocupa și rezultatul ei; luare în stăpânire. [<
ocupa].
OCUPÁ vb. I. tr. 1. a lua în stăpânire, a cuceri cu forța armată o țară, un teritoriu. 2. a lua în primire, a deține (un post, o casă etc.) II.
refl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. ◊ a se interesa, a urmări îndeaproape. (< lat. occupare, fr. occuper)
A OCUPÁ ocúp tranz. 1) A lua în stăpânire cu forța armată; a cuceri. 2) A folosi temporar. ~ un loc în vagon. 3) A cuprinde incluzându-se ca parte integrantă (a întregului). Viile ocupă cea mai mare parte din teritoriul cultivat. 4) A deține în mod legal (într-o ierarhie). ~ un post. 5) înv. A urmări în permanență și complet; a obseda; a stăpâni; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper A SE OCUPÁ mă ocúp intranz. 1) A-și petrece timpul de muncă sau cel liber; a se îndeletnici. ~ cu albinăritul. 2) A avea grijă; a se îngriji. ~ de un bolnav. /<lat. occupare, fr. occuper ocupà v.
1. a lua în posesiune, a se face stăpân pe: a ocupa o cetate inamică;
2. a ținea, a umplea un loc: gazele tind a ocupa cât mai mare spațiu;
3. a locui: a ocupa o casă întreagă;
4. a da de lucru: această uzină ocupă o sută de lucrători;
5. fig. a ținea ocupat: ea ocupă mintea mea AL.;
6. a poseda: a ocupa un post;
7. a întrebuința timpul său, a lucra: se ocupă într’una.
*ocúp, a
-á v. tr. (fr. occuper, d. lat. óc-cupo, -áre, d. cápere, a apuca. V.
încep). Mă fac stăpîn pe, ĭaŭ: dușmaniĭ ocupase malu rîuluĭ. Țin, umplu: apa ocupă tot ce e supt nivelu eĭ, această masă ocupă prea mult loc, această discusiune a ocupat toată ședința. Locuĭesc: el ocupă acest apartament. Daŭ de lucru, procur mijloace de traĭ: această meserie ocupă multă lume. Daŭ de lucru, neliniștesc, deranjez: hoțiĭ îĭ ocupă pe polițiștĭ pin continue furturĭ. Posed: a ocupa o funcțiune. Preocup, fac să cugete: această problemă l-a ocupat din tinereță. V. refl. Mă îndeletnicesc, întrebuințez timpu: a te ocupa de filologie (saŭ cu filologia).
*ocupațiúne f. (lat. occupátio, -ónis). Lucru, muncă, treabă, îndeletnicire: a avea multe ocupațiunĭ, ocupațiunea depărtează plictiseala. Acțiunea de a te face stăpîn pe, de a te stabili în: ultima ocupațiune rusească în România a durat de la 1828 pînă la 1834. – Și
-áție și
-áre. OCUPA vb. 1. a cuceri, a lua, (înv.) a cuprinde, a dobîndi, a prinde, a stăpîni. (După lupte crîncene au ~ cetatea.) 2. a cuceri, a subjuga, a supune, (pop.) a pleca, (înv.) a pobedi, a prididi, a reduce. (Au ~ multe țări; au ~ întreaga Galie.) 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. a avea, a deține. (~ funcția de...) 5. a se îndeletnici, (înv. și reg.) a se cuprinde, (înv.) a băilui, a se zăbovi. (Cu ce se ~ ?) 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. a căuta, a se interesa, a se preocupa. (Te rog să te ~ de treaba ta și să mă lași în pace!) ocupare s. v. ACTIVITATE. ÎNDELETNICIRE. LUCRU. MUNCĂ. OCUPAȚIE. PREOCUPARE. TREABĂ. OCUPARE s. 1. cucerire, luare, ocupație, (franțuzism înv.) conchetă. (~ Griviței.) 2. cucerire, subjugare, supunere. (~ Galiei.) DE MINIMIS NON CURAT PRAETOR (lat.) pretorul nu se ocupă de treburile mărunte – Recomandare de a nu-ți irosi timpul cu preocupări minore. V. și Aquila non capit muscas.