OBÍCINĂ s. v. deprindere, obicei, obișnuință.

obicínă, obicíni, s.f. (înv.) 1. obicei. 2. practică religioasă, ritual.

obícĭnă f., pl. e (vsl. obyčinŭ, obișnuit). L. V. Obiceĭ.

obicină s. v. DEPRINDERE. OBICEI. OBIȘNUINȚĂ.

obícină, obicine s. f. (Înv.) Obicei. ♦ Practică religioasă, ritual. – Din bg. obicino.