19 definiții pentru nărăvire
NĂRĂVEÁLĂ, nărăveli,
s. f. 1. (
Pop.) Nărav (
1).
2. (Reg,; în
expr.) Om cu (sau de) nărăveală = om cu care te poți împăca, te poți înțelege. –
Nărăvi +
suf. -eaîă.
NĂRĂVÍ, nărăvesc,
vb. IV.
1. (
Pop.)
Refl. și
tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăța cu nărav (
1).
2. Refl. și
tranz. (
Înv. și
pop.) A (se) obișnui, a (se) deprinde.
3. Refl. recipr. (
Înv. și
reg.) A cădea de acord; a se înțelege, a se împăca. – Din
nărav. NĂRĂVÍRE, nărăviri,
s. f. (
Pop.) Faptul de a (se) nărăvi. –
V. nărăvi. NĂRĂVÍ, nărăvesc,
vb. IV.
1. Refl. și
tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăța cu nărav (
1).
2. Refl. și
tranz. (
Înv. și
pop.) A (se) obișnui, a (se) deprinde.
3. Refl. recipr. (
Înv. și
reg.) A cădea de acord; a se înțelege, a se împăca. – Din
nărav. NĂRĂVÍRE, nărăviri,
s. f. (
Pop.) Faptul de a (se) nărăvi. –
V. nărăvi. NĂRĂVÍ, nărăvesc,
vb. IV.
Refl. 1. A se deprinde, a se învăța cu nărav (
1). Ai săvîrșit multe blăstămății, cu alți feciori... ca și tine, nărăvindu-te în jocuri și beții. SADOVEANU, Z. C. 57. ◊
Tranz. (Rar) Pe frate-meu Ion caută Avendrea să-l nărăvească la furtișaguri. STANCU, D. 312.
2. (Învechit și regional) A se înțelege, a se împăca, a fi de acord; a fi sau a trăi în bună înțelegere cu cineva. Neputîndu-se nărăvi care e acea adevărată cale. ȚICHINDEAL, F. 214. Prin o gîlceavă amară (Căci nu să nărăvea dempreună), Toți cari încătro fuga luară. BUDAI-DELEANU, Ț. 72. ♦ (Neobișnuit) A se potrivi. La el să nărăvea zicala: Joc de frică Pe nimică. RETEGANUL, P. III 29. – Variantă:
înnărăvi (CREANGĂ, P. 285)
vb. IV.
NĂRĂVÍRE, nărăviri,
s. f. Faptul de
a (se) nărăvi; deprindere, învăț, nărav. Reaua nărăvire, Vă-ntunecă cu totul cunoașterea de sine. NEGRUZZI, S. II 226. Reaua nărăvite, Ce o aveți din fire, Nu se tămăduiește. ALEXANDRESCU, M. 332. Precum îi este firea, Așa și nărăvirea. PANN, P. V. II 134.
nărăví (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. nărăvésc,
imperf. 3
sg. nărăveá;
conj. prez. 3 să nărăveáscă
nărăvíre (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. nărăvírii;
pl. nărăvíri
nărăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nărăvésc, imperf. 3 sg. nărăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. nărăveáscă nărăvíre s. f., g.-d. art. nărăvírii; pl. nărăvíri NĂRĂVÍ vb. v. împăca, înțelege. A NĂRĂVÍ ~ésc tranz. A face să se nărăvească. /Din nărav A SE NĂRĂVÍ mă ~ésc intranz. A deveni nărăvaș; a se învăța cu nărav; a prinde poftă de ceva rău; a se deda. /Din nărav nărăvì v. a căpăta un nărav, a se obișnui (luat în sens rău).
nărăvire f. obișnuință: reaua nărăvire ce o aveți din fire GR. AL.
nărăvésc și
înărăvésc v. tr. (d. nărav; rus. nravitisĕa, a plăcea). Deprind cu năravurĭ, cu obiceĭurĭ rele.
nărăvíre f. Acțiunea de a saŭ de a te nărăvi.
nărăvi vb. v. ÎMPĂCA. ÎNȚELEGE. Nărăvire dex online | sinonim
Nărăvire definitie
Intrare: nărăvi
nărăvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: nărăvire
nărăvire substantiv feminin