NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio.

NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care o obligație nouă și cu alt conținut se substituie unei obligații vechi (ce se stinge). 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio.

NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. (Jur.) Stingerea unei obligații prin crearea alteia noi care o înlocuiește și care diferă în mod esențial de ea. 2. (Rar) Inovație.

nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)

nováție s. f. (sil. -ți-e), art. nováția (sil. -ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (sil. -ți-i-)

NOVÁȚIE s.f. 1. Stingere a unei obligații prin crearea alteia noi, care se deosebește de prima prin calitatea debitorului sau a creditorului. 2. (Rar) Inovație. [Gen. -iei, var. novațiune s.f. / cf. fr. novation, lat. novatio].

NOVÁȚIE s. f. 1. stingere a unei datorii vechi prin crearea alteia noi. 2. înțelegere intervenită între părțile interesate, în baza căreia are loc înlocuirea debitorului printr-o altă persoană care preia obligațiile stabilite inițial. 3. înlocuire a unui contract de comerț exterior prin altul nou. (< fr. novation, lat. novatio)

NOVÁȚIE ~i f. Act juridic constând în stingerea unei obligații vechi (între două persoane sau organizații) și înlocuirea ei cu alta nouă. /<fr. novation, lat. novatio, ~onis

novațiune f. Jur. schimbarea unei obligațiuni, a unei datorii într’alta: novațiunea nu se operă decât între persoane capabile de a contracta.