Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru nepoțel

NEPOȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, nepoței, -ele, s. m. și f. Diminutiv al lui nepot. – Nepot + suf. -el, -ea, -ică.
NEPOȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, nepoței, -ele, s. m. și f. Diminutiv al lui nepot. – Nepot + suf. -el, -ea, -ică.
NEPOȚEÁ, -ÍCĂ, nepoțele, s. f. Diminutiv al lui nepoată. 1. v. nepoată (1). Dumneata... mi se pare... ai o nepoțică?... Și după cît am auzit, foarte frumușică. BUJOR, S. 140. Ho, viteazule! Stăi pe loc și nu-mi mai ciondăni nepoțica... – Care nepoțică, boierule? ALECSANDRI, T. I 101. Stăncuța de la Bagdat, Nepoțică de-mpărat. TEODORESCU, P. P. 640. 2. v. nepoată (2). Stai de nu ne săgeta, Că noi ție că ți-om da Surioara soarelui, Nepoțica zînelor, Frumoasa frumoaselor. TEODORESCU, P. P. 81. 3. v. nepoată (3). Stăpînul nostru... făcu nouă secerele Și nouă toporele, Dădu pe la nepoți și nepoțele Să secere grîul cu ele. TEODORESCU, P. P. 140.
NEPOȚÉL, nepoței, s. m. Diminutiv al lui nepot. 1. v. nepot (1). Am un nepoțel numai de zece ani. ALECSANDRI, T. I 384. 2. v. nepot (3). După ce mîncă și se sătură, se puse la vorbă cu unchiașul... – Să vezi dumneata, nepoțelul moșului, această împărăție a fost și ea odată mare. ISPIRESCU, L. 101.
nepoțél s. m., pl. nepoțéi, art. nepoțéii
nepoțícă s. f., g.-d. art. nepoțélei; pl. nepoțéle, art. nepoțélele
nepoțél s. m., pl. nepoțéi, art. nepoțéii
nepoțícă s. f., g.-d. art. nepoțélei; pl. nepoțéle

Nepoțel dex online | sinonim

Nepoțel definitie

Intrare: nepoțel
nepoțel substantiv masculin