NEÓM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoamenii = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Pref. ne- + om.

NEÓM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal; persoană lipsită de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decât ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plâns, distrugându-l fizicește sau sufletește. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.

NEÓM, neoameni, s. m. Persoană lipsită de însușirile morale, sociale sau fizice proprii unui om normal. Bolește o săptămînă sau două... și pe urmă de-abia o să fie neom. DUMITRIU, P. F. 35. Se ținea lumea după dînsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii. ISPIRESCU, L. 136. Toată nenorocirea căzu asupra maică-sa, ea-l dăduse lumii om; și-l luă să-l ție neom. CONTEMPORANUL, VIII 217. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva într-o stare de plîns, distrugîndu-l sau degradîndu-l fizicește sau sufletește. Hei, domnule! oftă cu năduf gazda. Ploaia asta te face neom! SADOVEANU, O. VIII 76. Negru-i, doamne, pămîntu, Da-i mai negru urîtu; Din om te face neom. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212.

neóm s. m., pl. neoámeni

neóm s. m., pl. neoámeni

Neom ≠ om

NEÓM neoámeni m. Persoană lipsită de însușirile proprii unui om normal. ◊ Ca neoamenii altfel decât se comportă sau procedează un om obișnuit; ca nelumea. A face pe cineva (sau a ajunge) ~ a distruge pe cineva (sau a fi distrus) fizicește sau moralicește. [Sil. ne-o-] /ne- + om

neom m. monstru de cruzime: mă face din om neom.

neóm (eo 2 sil.) m., pl. neoamenĭ. Nebun, extravagant: ca neoameniĭ. A ajunge din om neom, a nu maĭ semăna cu ceĭ-lalțĭ oamenĭ, a deveni ridicul, extravagant ș.a.