NEOFÍT, -Ă, neofiți, -te, s. m. și f. Persoană care a îmbrățișat de curând o nouă religie, abandonând credința veche; p. ext. persoană care a aderat de curând la o cauză sau care a intrat de curând într-o grupare, într-o colectivitate etc. și este încă neinițiată deplin. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néophyte.

NEOFÍT, -Ă, neofiți, -te, s. m. și f. Persoană care a îmbrățișat de curând o nouă religie, abandonând credința veche; p. ext. persoană care a aderat de curând la o cauză sau care a intrat de curând într-o grupare, într-o colectivitate etc. și este încă neinițiată deplin. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néophyte.

NEOFÍT, -Ă, neofiți, -te, s. m. și f. Persoană care a îmbrățișat de curînd o religie (abandonînd credința veche); p. ext. persoană intrată de curînd într-o grupare, o societate, o asociație etc. și încă neinițiată. Aceasta le-a dovedit el atunci cu toată înfocarea de neofit și poate cu o... pripită confuzie a textelor. C. PETRESCU, A. 318. Numele neofiților sau noilor botezați. ODOBESCU, S. I 452.

neofít (ne-o-) s. m., pl. neofíți

neofítă (ne-o-) s. f., g.-d. art. neofítei; pl. neofíte

neofít s. m. (sil. ne-o-), pl. neofíți

neofítă s. f. (sil. ne-o-), pl. neofíte

NEOFÍT s. v. debutant, începător.

NEOFÍT, -Ă s.m. și f. Persoană recent convertită la o religie; (p. ext.) proaspăt aderent la o grupare, la o societate etc. [< fr. néophyte, cf. lat. neophytus, gr. neophytos].

NEOFÍT, -Ă s. m. f. cel convertit recent la o religie; (p.ext.) cel care a aderat de curând la o doctrină, la un partid. etc.; începător. (< fr. néophyte, lat. neophytus, gr. neophytos)

NEOFÍTĂ s. f. plantă răspândită recent de om. (< fr. néophyte)

NEOFÍT ~ți m. 1) Persoană care a trecut de curând la o altă credință; prozelit. 2) Adept nou și înflăcărat al unei doctrine sau concepții; prozelit. [Sil. ne-o-] /<fr. néophyte

neofit m. cel decurând convertit.

Scriban (Arhimandritul Neofit) n. teolog si elenist, directorul seminarului din Socola (1803-1884).

* neofít, -ă adj. (vfr. neóphytos, d. néos, noŭ, și phýo, mă nasc; lat. néophytus, it. neófito. V. zoo-fit). Convertit de curînd. Și neofít (după fr. néophyte). V. proselit.

neofit s. v. DEBUTANT. ÎNCEPĂTOR.

NEOFIT (1787-1850, n. București), mitropolit al Țării Românești (1840-1849). Preocupat de probleme școlare, a înființat mai multe seminarii teologice. Ca președinte al Guvernului Provizoriu din 1848 a promovat o politică conservatoare, urmărind o înțelegere cu puterea suzerană.

NEO- „nou, recent, tînăr, imatur”. ◊ gr. neos „nou” > fr. néo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. neo-. □ ~antrop (v. -antrop), s. m., denumire dală omului fosil asemănător celui de tip actual; ~artroză (v. -artroză), s. f., 1. Articulație nou creată între două extremități osoase. 2. Articulație nou creată prin artroplastie într-o anchiloză osoasă; ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., ipoteză conform căreia viața a apărut de mai multe ori pe globul pămîntesc; ~centromer (v. centro-, v. -mer), s. n., regiune cromozomială care îndeplinește, parțial, funcțiile centromerului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă de formație recentă; ~citemie (v. -cit, v. -emie), s. f., apariție a neocitelor în sînge; ~cotil (v. -cotil), s. n., cavitate cotiloidiană în luxația congenitală a șoldului; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază ecosistemele recente; ~fil (v. -fil1), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă neofilie; ~filie (v. -filie1), s. f., afinitate excesivă pentru tot ceea ce este nou; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropocore încetățenite pe alte continente și în timpuri mai recente; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de tot ceea ce este nou; ~gen (v. -gen1), s. n., a doua perioadă a erei neozoice; ~geneză (v. -geneză), s. f., formație recentă de țesuturi; ~glicogeneză (v. glico-, v. -geneză), s. f., formare de glucoză din proteine sau lipide; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană obținută dintr-o curbă dată, cu ajutorul unui punct fix și al unei secante care se rotește sprijinindu-se pe punctul fix; sin. spirala lui Arhimede; ~litic (v. -litic1), adj., s. n., 1. adj., Care aparține neoliticului. 2. s. n., Epoca pietrei lustruite; ~log (v. -log), s. m., persoană care folosește frecvent termeni recent împrumutați; ~logie (v. -logie1), s. f., introducere, folosire a neologismelor; ~morf (v. -morf), adj., cu înfățișare nouă sau cu caractere noi; ~morfie (v. -morfie), s. f., apariție la hibrizii din prima generație a unor caractere noi, deosebite de cele ale părinților; ~morfogen (v. morfo-, v. -gen1), adj., (despre factori) care produce neomorfoze; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., 1. s. f., Regenerare a țesuturilor sau organelor distruse. 2. Regenerare a unui organ într-o formă nouă și neobișnuită; ~pitec (v. -pitec), s. m., specie de maimuță de la începutul erei terțiare; ~plasm (v. -plasm), s. n., țesut de neoformație, rezultat din proliferarea patologică a celulelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces patologic de formare a unui țesut nou, printr-o înmulțire excesivă a celulelor; ~tenie (v. -tenie), s. f., (la unele animale) fenomen de persistență a caracterelor larvare în starea de adult; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar botanic care înlocuiește tipul pierdut sau distrus, colectat de pe locul clasic; ~zoic (v. -zoic), s. n., ultima eră geologică, care se continuă de la sfîrșitul mezozoicului pînă astăzi, cuprinzînd perioadele paleogenă, neogenă și cuaternară; sin. cainozoic, cenozoic; ~zom (v. -zom), s. m., precursor al ribozomului.