NEGÓȚ, negoțuri, s. n. 1. Comerț, negustorie. Hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. GHEREA, ST. CR. II 136. Pribegiră din pricina aceasta, aducînd sărăcie pămîntului și cădere negoțului. NEGRUZZI, S. I 144. 2. (Învechit și regional) Marfă. Tîrgurile erau slabe și negoțul se vindea fără preț. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. Să face-o boltă cu negoț de tot felul. RETEGANUL, P. III 20. – Pl. și: (rar) negoațe (SEVASTOS, N. 137).