NEAMȚ, nemți, s. m. German sau austriac. ◊ Expr. (Fam.) A lua (sau a fura) luleaua neamțului = a se îmbăta. – Din sl. nĕmĩcĩ.

NEMȚOÁICĂ, nemțoaice, s. f. Femeie care face parte din populația Germaniei sau este originară de acolo; germană. – Neamț + suf. -oaică.

NEAMȚ, nemți, s. m. (Pop.) German sau austriac. ◊ Expr. (Fam.) A lua (sau a fura) luleaua neamțului = a se îmbăta. – Din sl. nĕmĩcĩ.

NEMȚOÁICĂ, nemțoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară de acolo; germană. – Neamț + suf. -oaică.

NEAMȚ, nemți, s. m. (Popular) Nume dat unui bărbat care face parte dintr-o populație de limbă germană. Găsesc printre răniți, pe jos, și un grup de nemți. CAMIL PETRESCU, U. N. 404. Mă întîmpină un neamț sarbăd și flegmatic, care cîrmuia birtul. NEGRUZZI, S. I 67. Neamțule-n compania ta, Nu-i voinic ca bădița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 314. ◊ Expr. (Familiar) A lua (sau a fura) luleaua neamțului = a se îmbăta, v. lulea.

NEMȚOÁICĂ, nemțoaice, s. f. (Popular) Femeie care face parte dintr-o populație de limbă germană. Într-un an au fost ochi negri; într-altul niște ochi albaștri de nemțoaică. SADOVEANU, B. 127. ♦ (Ieșit din uz) Guvernantă. Rămas de mic fără mamă, crescuse pînă la paisprezece ani sub îngrijirea unei nemțoaice bătrîne. VLAHUȚĂ, O. A. III 51.

neamț s. m., pl. nemți

nemțoáică s. f., g.-d. art. nemțoáicei; pl. nemțoáice

neamț s. m., pl. nemți

nemțoáică s. f., g.-d. art. nemțoáicei; pl. nemțoáice

NEAMȚ s. v. german.

NEMȚOÁICĂ s. v. germancă.

NEMȚOÁICĂ s. v. călțunaș, condurul-doamnei, toporaș, violetă, viorea.

neámț (némți), s. m. – 1. German. – 2. Străin. Sl. nĕmĭcĭ, din nĕmŭ „barbar”, cf. neam (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Tiktin), cf. ngr. νέμτζης, bg. nĕmec, alb. nemets, mag. nemet, pol. niemiec. – Der. nemțoaică, s. f. (germană; dădacă, guvernantă; călțunaș, Tropaeolum; plantă, Delphinium elatum); nemțesc, adj. (german); nemțește, adv. (în germană); nemție, s. f. (mulțime de germani; înv., în limba germană); nemțime (var. nemțărie), s. f. (colectivitate de germani); nemți, vb. (a germaniza); nemțișor, s. m. (plantă, Delphinium elatum); nemțean, s. m. (locuitor al regiunii Neamț din Moldova; călugăr al mănăstirii Neamțu).

NEAMȚ nemți m. pop. Persoană care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară din Germania; german. /<sl. nĕmici

NEMȚOÁICĂ ~ce f. Femeie care face parte din populația de bază a Germaniei sau este originară din Germania; germană. /neamț + suf. ~oaică

neamț, nemți, s.m. (pop.) 1. german sau austriac. 2. străin (din apus). 3. persoană îmbrăcată în haine orășenești. 4. (art.) numele unui dans popular și melodia după care se execută acest dans.

Cetatea Neamțului f. V. Neamțu.

neamț m. 1. numele popular al Germanului și în special al Austriacului: a merge drept ca Neamțu, a umbla pe două cărări (cf. a furat luleaua Neamțului, s’a îmbătat); v. coadă; 2. pop. catolic sau protestant. [Slav. NĬEMĬȚĬ, din NĬEMŬ, mut: Slavonii considerau ca «muți» pe vecinii lor germani a căror limbă nu o înțelegeau].

Neamțu m. 1. (Muntele), porțiune a Carpaților, desparte basinul Moldovei de al Bistriței; 2. gârliță, afluent al Moldovei; 3. județ așezat în partea de N.-V. a Moldovei: 169.000 loc. Cap. Piatra; 4. (Târgu-Neamțu), oraș în județul cu acelaș nume: 10.000 loc. Spital și fabrică de postav.

Neamțu (Cetatea) f. 1. cetate veche, foarte tare, în județul Neamțu și ale cării ruine se văd pe coasta unui deal la V. de orășelul cu acelaș nume; odinioară, azilul Domnilor Moldovei; 2. mănăstire zidită de Petru Rareș (1530) cu institut de infirmi și de alienați.

nemțoaică f. 1. dădacă (cele mai multe fiind în trecut austriace); 2. Tr. Bot. conduru-Doamnei.

Piatra-Neamțu f. oraș în Moldova între munți: 31.000 loc., cap. jud. Neamțu. Comerț de cherestele.

Târgu-Neamțu n. V. Neamțu.

Neamț, Nemțoáĭcă s., pl. Nemți, Nemțoaĭce (vsl. Nĭĕmĭcĭ, pl. Nĭĕmci; Nĭĕmĭciskŭ, nemțesc; pol. Niemiec, rus. Nĭĕmec, ung. Német, alb. Neméts, ngr. Némzzos, turc. Nemče. Cp. cu tribu germanic numit de Romanĭ Németes). German. A lua luleaŭa Neamțuluĭ, a te îmbăta (de la o poveste în care un Neamț beat stătea pe un pod și fuma din lulea, ĭar cînd fiu luĭ ĭ-a zăs să fie atent să nu scape luleaŭa în apă, el ĭ-a răspuns: Tacĭ, măĭ prostule!. Și așa, ĭ-a căzut luleaŭa din gură în apă!). A merge drept ca Neamțu, a fi beat și a te sforța să mergĭ drept ca să nu observe lumea că eștĭ beat. V. Nemțoaĭcă.

nemțoáĭcă f., pl. e (d. Neamț). Guvernantă, dădacă (Munt. Pop.). Călțunaș, o floare (tropáeolum majus). O floare ranunculacee (delphinium elátum). Dim. oĭcúță, pl. e.

NEAMȚ s. german.

NEMȚOAICĂ s. germană, germancă.

nemțoaică s. v. CĂLȚUNAȘ. CONDURUL-DOAMNEI. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

neámț, nemți, s.m. – 1. Austriac (Bârlea, 1924): „Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun” (Bârlea, 1924, II: 102); „Măi, neamțule de la Beci” (idem: 133), unde Beci = Viena. „Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică” (Țiplea, 1906). 2. German. 3. (înv.) Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat (Faiciuc, 1998: 167; Dragomirești). ♦ (onom.) Neamț, Neamțiu, Neamțu, nume de familie (334 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. němǐcǐ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < němǔ „barbar”, cf. neam (Miklosich, Tiktin, cf. DER).

neámț, nemți, s.m. – 1. Austriac (Bârlea 1924): „Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun” (Bârlea 1924 II: 102); „Măi, neamțule de la Beci” (idem, 133), unde Beci = Viena. „Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică” (Țiplea 1906). 2. Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat (Faiciuc 1998: 167; Dragomirești). – Din sl. němǐcǐ, din němǔ „barbar”, cf. neam (DER).

NEAMȚULUI, Cetatea ~ v. Neamț (4).

PIATRA NEAMȚ 1. Lac de acumulare construit pe cursul inferior al Bistriței, în amonte de municipiul Piatra Neamț; 240 ha; vol. 10 mil. m3. A fost dat în folosință în 1963. 2. Municipiu, reșed. de jud. Neamț, situată în NV depr. Cracău-Bistrița, pe valea Bistriței, la poalele culmilor Cozla, Pietricica și Cernegura; 111.488 loc. (2003). Stație de c. f. Nod rutier. Termocentrală; hidrocentrală (11 MW), intrată în funcțiune în 1965. Constr. de utilaj greu, de utilaje și piese de schimb pentru agricultură, de utilaje pentru ind. firelor și fibrelor sintetice, pentru ind. forestieră ș.a. Fabrici de mobilă, cherestea, parchete, celuloză și hârtie, tricotaje, confecții, mat. de constr., produse alim. Teatrul Tineretului (din 1959), complexul muzeal județean Neamț (fondat 1934), cu secții de arheologie, istorie, artă, etnografie. Muzeu de artă, muzeu de etnografie, muzeu de științele naturii (fondat 1960), Muzeul memorial „Calistrat Hogaș” (fondat în 1969). Festival internațional anual de teatru (din 1985). Parcul Cozla (sfârșitul sec. 19). Stațiunea de cercetări „Stejaru” a Universității din Iași. Importante locuri fosiliere (Cozla, Pietricica, Cernegura) cu pești fosili din Oligocen. Monumente: ruinele cetății geto-dacice de la Bâtca Doamnei; Curtea domnească a lui Ștefan cel Mare (1491); biserica Sf. Ioan Botezătorul, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, construită între 15 iul. 1497 și 11 nov. 1498, cu fațada bogat decorată cu cărămizi aparente, smălțuite, în diferite tonalități de galben și verde, în alternanță cu discuri de ceramică smălțuită; Turnul-clopotniță sau Turnul lui Ștefan (1499), cu un ceas, cu patru cadrane, montat în 1920; bisericile Sf. Parascheva (ante 1618), Buna-Vestire (1740, renovată în 1828, cu pridvor adăugat în 1915), Sf. Gheorghe (1832), Trei Ierarhi (1837-1847), Sf. Parascheva (1995-1996); Casa Paharnicului (1835), casa lui Calistrat Hogaș (1880). Prima mențiune documentară apare (Kamena-Piatra) la sfârșitul sec. 14. În 1446, așezarea este consemnată ca având o Curte domnească și o biserică, iar în 1453 capătă statut de târg domnesc. La sfârșitul sec. 17, localit. Piatra figura ca oraș. În 1859, toponimul Piatra s-a adăugat la cel de Neamț, pentru a-l deosebi de late localități cu același nume. Declarat municipiu la 17 febr. 1968. Important centru turistic al Moldovei centrale. Rezervație geologică (Căldările de pe Cozla numite și Căldările Urieșilor).

NEAMȚ etnic. 1. Neamțu fam.; -ul, ard., 1680 (Paș); 2. Păuna fata lui Nemței și Lupei (Sur XXI). 3. Nemțișor act. fam.(f. jd. Neamț). 4. Nemțoi Gav. (Vr C); Nemcioi, Vladul, 1607 (AO XVIII 43).

Ioan de la Neamț (Hozevitul) (1913-1960), sfânt preacuvios, n. la Crăiniceni, jud. Dorohoi. Orfan de părinți, se călugărește în 1936 la m-rea Neamț, apoi călătorește la locurile sfinte din Ierusalim, Betleem și Hebron, statornicindu-se într-o peșteră din pustia Iordanului. După doi ani de sihăstrie se închinoviază la m-rea Sf. Sava, unde a stat opt ani, și este numit egumen la schitul românesc Sf. Ioan Botezătorul de la Iordan, unde a stărețit până în 1952. Doritor de o viață mai aspră, s-a retras la m-rea Sf. Gheorghe Hozevitul, trâind în cea mai severă schimnicie în peștera Sf. Ana până la moarte. A scris și multe învățături și poezii alese. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992 și se sărbătorește la 5 august.

Neamț, m-re în com. Vânători-Neamț, jud. Neamț, importantă așezare monastică și cel mai vestit focar de cultură și artă al Moldovei, întemeiată pe vremea lui Petru Mușat (sec. 14) și devenită un important centru de caligrafi și miniaturiști. În 1497 Ștefan cel Mare a ridicat aici Biserica Înălțării, care s-a impus ca prototip al marilor biserici mănăstirești din Moldova sec. 16. Frescele interioare (1497) constituie ultimul ansamblu de pictură rămas din vremea ctitorului său. În sec. 17-19 aici a funcționat o tipografie, cu un vestit centru de gravură în lemn; astăzi adăpostește una dintre cele mai vechi biblioteci din țară și un muzeu.

a fura luleaua neamțului expr. a se îmbăta.

a lua luleaua neamțului expr. a se îmbăta.