MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat1. – Mărita + suf. -iș.

MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat1. – Mărita + suf. -iș.

MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Căsătorie a femeilor. Nu mă prea gîndeam eu la măritiș. Inima mea dormea încă, cum dormea și conștiința mea despre lume. VLAHUȚĂ. O. A. II 62. Tatăl Marioarei se opunea la asemenea măritiș. BOLINTINEANU, O. 383. Nu-ți învoiește măritișul cu o rudenie. NEGRUZZI, S. I 242.

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritíș s. n., pl. măritíșuri

MĂRITÍȘ s. căsătorie, măritat, (rar) măritare, (pop.) mărit. (~ul unei femei.)

MĂRITÍȘ ~uri n. Căsătorie a unei fete. /a mărita + suf. ~iș

măritiș n. fapta de a se mărita.

măritíș n., pl. urĭ. Căsătoria uneĭ fete, măritare.

MĂRITIȘ s. căsătorie, măritat, (rar) măritare, (pop.) mărit. (~ unei femei.)