MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. Diminutiv al lui manta. Să ne dați o părăluță, să cumpărăm o măntăluță. ȘEZ. III 244.

măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

măntălúță s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

măntălúță f., pl. e. Manta mică.