Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru mușcătură

MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură.
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură.
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; rana produsă. De mușcătura-n- veninată Nu găsesc doftori îndată. ȘEZ. I 11. Cîți dinți eu am în gură îs făcuți pe mușcătură. ALECSANDRI, P. P. 319. ♦ Fig. Senzație dureroasă, violentă (produsă de căldură mare, ger etc.). Luînd cu aceleași două degete un cărbune, fără teamă de mușcătura arsurii, îl așeză metodic în lulea. HOGAȘ, M. N. 191. 2. Bucată mușcată dintr-un aliment, atît cît se mușcă.
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
MUȘCĂTÚRĂ s. v. îmbucătură.
MUȘCĂTÚRĂ s. v. mușcată.
MUȘCĂTÚRĂ ~i f. 1) Rană provocată prin mușcare. 2) Bucată mușcată dintr-un aliment. 3) Senzație dureroasă de arsură. /a mușca + suf. ~ătură
mușcătură f. 1. efect al mușcării; 2. rană produsă prin mușcare; 3. fig. efectul bârfirii, calomniei.
mușcătúră f., pl. ĭ. Efectu mișcăriĭ, rană ramasă după ce aĭ fost mușcat. Bucată mușcată: o mușcătură de măr. Fig. Atac răutăcĭos cu vorba.
MUȘCĂTU s. gură, îmbucătură, înghițitură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de pîine.)
mușcătu s. v. MUȘCATĂ.

Mușcătură dex online | sinonim

Mușcătură definitie

Intrare: mușcătură
mușcătură substantiv feminin