MÓSTRĂ, mostre,
s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (
1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor.
2. Fig. Exemplu, pildă. [
Var.: (
reg.)
mústră s. f.] – Din
ngr. móstra. MUSTRÁ, mústru,
vb. I.
Tranz. și
refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊
Expr. (
Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. –
Lat. monstrare. MÚSTRĂ1, mustre,
s. f. (
Înv. și
pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [
Var.:
mústru, múștru s. n.] – Din
pol. musztra, magh. mustra. MÓSTRĂ, mostre,
s. f. 1. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi își expun mostre (
1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor.
2. Fig. Exemplu, pildă. [
Var.: (
reg.)
mústră s. f.] – Din
ngr. móstra. MUSTRÁ, mústru,
vb. I.
Tranz. și
refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊
Expr. (
Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. –
Lat. monstrare. MÚSTRĂ1, mustre,
s. f. (
Înv. și
pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [
Var.:
mústru, múștru s. n.] – Din
pol. musztra, magh. mustra. MÓSTRĂ, mostre,
s. f. 1. Cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material, sau un obiect dintr-o serie de obiecte de același fel, după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora; probă, eșantion, model. O mostră de stofă. ◊ Tîrg de mostre = tîrg la care diferitele industrii își expun produsele în cantități mici, pentru a le face cunoscute.
2. Fig. Exemplu, pildă, model. Am văzut pînă acuma cîteva mostre, pentru a înțelege felul cum critică d. Bogdan. GHEREA, ST. CR. II 15. – Variantă: (regional)
mústră (COȘBUC, P. I 249)
s. f. MUSTRÁ, mústru,
vb. I.
Tranz. (Cu privire la persoane) A dojeni, a certa pe cineva; a reproșa cuiva. O mustra că o găsește în fiecare an mai slabă și mai lipsită de vlagă. C. PETRESCU, A. 399. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. Mult mă mustră măicuța Să las seara ulița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊
Expr. A-l mustra (pe cineva)
cugetul (sau
conștiința) = a-și face reproșuri, a simți remușcări, a se căi. Mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau. ODOBESCU, S. III 45. Lasă-mă să fug... cugetul mă mustră. ALECSANDRI, T. I 207. Nu te mustră cugetul că ești necredincios femeii d-tale? id. T. 313. ◊
Refl. Vede... rînjetu ăsta și se mustră singur. DUMITRIU, N. 170. Iarăși se simțea crescut în casa Boarului și se mustra pentru greșelile ce le-a făcut. SLAVICI, N. I 67.
MÚSTRĂ2, mustre,
s. f. (Regional învechit; și în forma muștră) Exercițiu militar, instrucție. Odată împăratul a mers la muștră cu cătanele pe cîmp. RETEGANUL, P. II 22. N-au milă de viața noastră, Zice că ne-nvață mustră. BIBICESCU, P. P. 144. Să văz frunza cum se-ngustă Și pe badea scos la mustră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 312. – Variante:
múștră s. f.,
múștru (ALECSANDRI, T. 4),
mústru (KOGĂLNICEANU, S. 42)
s. n. MÚSTRU s. n. v. mustră 2. móstră s. f.,
g.-d. art. móstrei;
pl. móstre
mustrá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. mústru, 2
sg. mústri, 3 mústră
mústră (
înv.,
pop.)
s. f.,
g.-d. art. mústrei;
pl. mústre
móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre mustrá vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 sg. și pl. mústră mústră s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre MÓSTRĂ s. 1. v. eșantion. 2. exemplu, model, probă, specimen, tip. (Iată mai jos câteva ~ de...) MÓSTRĂ s. v. exemplu, model, pildă. MUSTRÁ vb. v. blama, condamna, dezaproba, drăcui, înfiera, înjura, ocărî, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza. MÓSTRĂ s.f.
1. Parte dintr-o cantitate de material sau de obiecte după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora. ◊ Târg de mostre = târg la care diferitele industrii își expun produsele spre a le face cunoscute.
2. (Fig.) Exemplu, pildă, model. < it. mostra, cf. germ. Muster].
MÓSTRĂ s. f. 1. cantitate mică de material sau de obiecte după care se pot aprecia anumite caracteristici ale acestora; eșantion. ♦ model. ◊ Târg de mostre = târg la care se expun mostre (1).
2. (
fig.) exemplu, pildă. (< ngr., it. mostra)
mustrá (mústru, át), vb. – A certa, a dojeni, a admonesta.
Lat. monstrāre (Pușcariu 1143; Candrea-Dens., 1188; REW 5665),
cf. it. mostrare,
cat.,
sp.,
port. mostrar. Pentru semantism,
cf. Șeineanu, Semasiol., 183. –
Der. mustrător,
adj. (reprobativ).
mústră (mústre), s. f. –
1. Mostră, eșantion. –
2. (
Trans.) Exercițiu militar.
It. mostra ›
germ. Muster și, de aici,
mag. mustra, cu sensul al doilea (Cihac, II, 517; Borcea 199; Gáldi, Dict., 146). Cu primul sens este dubletul lui mostră (
mr. mostră),
s. f. (probă), direct din
it. sau prin intermediul
tc. mostra,
ngr. μόστρα (Graur, GS, VI, 330; Gáldi 212). Sensul al doilea (
var. mustru și muștr, din
rus. mustra, Sanzewitsch 205),
cf. sp. muestra „inspecție; trupe gata de inspecție”. –
Der. mustrului (
var. muștrului),
vb. (a face exerciții), din
mag. mostrálni; mustreală,
s. f. (
înv., exercițiu); mustruluială,
s. f. (exercițiu).[1]
MÓSTRĂ ~e f. 1) Parte dintr-un material sau dintr-o substanță după care se poate stabili calitatea întregului; probă; eșantion. 2) Obiect care servește drept orientare pentru o reproducere sau o imitație; exemplu; model. /<ngr. móstra, germ. Muster A MUSTRÁ mústru tranz. A trata cu reproșuri și observații aspre; a dojeni. * ~ pe cineva cugetul (sau conștiința) a avea remușcări; a-i părea rău pentru faptele comise. /<lat. monstrare múștră, múștre, s.f. (înv.) exercițiu militar. mostră f. probă, model (de stofă). [Nemț. MUSTER].
mustrà v. a certa cu vorbe aspre, a imputa cu severitate. [Lat. MONSTRARE, a arăta: restrâns românește la a arăta greșeli, abateri, de unde sensul modern].
muștră f. Tr. exercițiu militar: Badea scos la muștră POP. [Ung. MUSTRA, din nemț. Muster].
*móstră și (maĭ rar)
mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V.
mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ
mustră și
muștră (după pol. ung.) și
mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ
muștră (după ung.), modă, model.
mústru și
mustréz, a
-á v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V.
monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V.
mogorogesc, ocărăsc. MOSTRĂ s. 1. eșantion, model, probă, (reg.) modă. (O ~ dintr-un material.) 2. exemplu, model, probă, specimen, tip. (Iată mai jos cîteva ~ de...) mostră s. v. EXEMPLU. MODEL. PILDĂ. mustra vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. DRĂCUI. ÎNFIERA. ÎNJURA. OCĂRÎ. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA. MUSTRA vb. a admonesta, a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) móstră-etalón s. f. Eșantion-model ◊ „Acțiunea inițiată în cadrul întrecerii [...] pentru obținerea de produse la nivelul mostrei-etalon.” Sc. 17 IV 62 p. 1. ◊ „[Se constată] diminuarea calităților inițiale ale unor produse ale industriei alimentare față de mostra-etalon, diversificarea prea lentă a unor sortimente ce pot fi folosite rapid în bucătărie (semiindustrializatele, ketering etc.) [...]” I.B. 6 V 74 p. 1 (din mostră + etalon) mustrá, vb. tranz., refl. – 1. A certa, a dojeni. 2. A se lua la întrecere (Papahagi, 1925; D. Pop, 1970). 3. A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea, 1906: 436). – Lat. monstrare „a arăta, a indica; a denunța, a acuza” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). mustrá, vb. refl. – A se lua la întrecere (Papahagi 1925; D. Pop 1970). A se înfrunta, a se certa: „Nu-i mândră ca mândrele, / Să mustră cu florile / Pân tăte grădinile” (Țiplea 1906: 436). – Lat. monstrare (DEX, DER).