MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. Tranz. 1. A frămînta ceva în gură, mestecînd (fără a rupe cu dinții). Moș Petrea oftă, apoi începu să mozolească iar capătul lulelei. SADOVEANU, O. I 19. Fața preotului se umflase de groază și cîteva clipe nici nu putu vorbi, mozolindu-și doar buzele neputincioase. REBREANU, P. S. 149. ◊ Fig. N-are nici o părere personală... Admirabilă pomadă între degetele lui Alexandru Vardaru. Are să-l mozolească așa cum vrea el. PETRESCU, Î. II 127. ♦ Refl. (Regional, despre persoane) A se murdări (în special cu mîncare); a se mînji. 2. (Regional) A învîrti rufele prin apă fără a le freca, a spăla de mîntuială. Numa a mozolit cămeșile. ȘEZ. IX 146.

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. mozoleáscă

MOZOLÍ vb. 1. v. molfăi. 2. (prin Olt.) a mânji. (A ~ rufele la spălat.)

MOZOLÍ vb. v. boți, jegoși, mânji, mototoli, murdări, păta, șifona.

mozolí (mozolésc, mozolít), vb. – 1. A molfăi, a morfoli. – 2. A mînji. Creație expresivă, după cum o demonstrează suf. său -li și semnificația sa. Der. din mag. majzolni (Cihac, II, 205), din ceh. mozoliti „a obosi” (Șeineanu, Dict.), din rut. mozoljuvati (Candrea) sau din rus. mazólitĭ „a produce bătături” (Scriban) nu convinge. Probabil că la aceeași rădăcină expresivă se referă mozoc (var. mosoc, mozac), s. m. (cîine; mucos, copil; persoană bosumflată), format ca motoc din mot- sau moțoc din moț (după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 174, ar fi cuvînt dac; după Cihac, II, 204, din rus. mosĭka „cîine”; pentru Densusianu, GS, IV, 388, e legat de alb. madh „mare”). Cf. mozomaină, s. f. (Banat, pocitanie) și probabil mosoi, vb. (Trans., a molfăi, a rasoli).

A MOZOLÍ ~ésc tranz. 1) A mesteca (în gură) cu salivă, încet și greu, fără a mușca cu dinții; a molfăi; a morfoli. 2) A face să se mozolească; a murdări; a mânji. 3) (rufe) A spăla rău, de mântuială. /<ung. majszol

A SE MOZOLÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte) A-și pierde forma inițială ca urmare a folosirii îndelungate. 2) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe față, mâini, haine; a se mânji. /<ung. majszol

mozolì v. Mold. 1. a amesteca în gură fără să roază (vorbind mai ales de copii); 2. a spăla fără să frece: a mozolit numai cămășile; 3. fig. a lucra migălind. [Ceh. MOZOLITI, a obosi, a da de lucru].

mozolésc v. tr. ung. majzolni, a mozoli; rus. mozólitĭ, a face bătăturĭ, d. mozólĭ, bătătură, calozitate, d. vsl. mozolĭ, vînătaĭe, rîĭe; ceh. mozoliti, a osteni, a chinui, pol. mozolić, a supăra). Morfolesc, moscolesc, rod cu gingiile, cum fac copiiĭ și bătrîniĭ care n’aŭ dințĭ: baba mozolea o coajă de pîne.

MOZOLI vb. 1. a molfăi, a morfoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mîncarea.) 2. (prin Olt.) a mînji. (A ~ rufele la spălat.)

mozoli vb. v. BOȚI. JEGOȘI. MÎNJI. MOTOTOLI. MURDĂRI. PĂTA. ȘIFONA.

mozolí, mozolesc, vb. tranz. – A mesteca îndelung; a molfăi. – Din magh. majszol „a molfăi” (DEX, MDA).

mozolí, -esc, vb. tranz. – A mesteca îndelung; a molfăi. – Din magh. majszol (MDA).

mozoli, mozolesc v. r. (vulg.) a se mângâia reciproc înaintea unui act sexual.