MORFOLÍ, morfolesc,
vb. IV.
Tranz. (
Fam.)
1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi;
p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊
Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil.
2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦
Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.
MORFOLÍ, morfolesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi;
p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊
Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil.
2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦
Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.
MORFOLÍ, morfolesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A molfăi. Hagiul tremură și morfolește o bucățică de pîne. DELAVRANCEA, H. T. 35.
2. A molfăi (
2). Se spăimîntă însă singur de revolta lui și urmă repede, morfolindu-și vorbele. REBREANU, R. I 127. ◊
Fig. Tăcu și își morfoli singur gîndurile. REBREANU, R. I 86. (
Refl. pas.) În jurul președintelui se morfoleau procese-verbale sumare și alte lucruri pe care nu le asculta nimeni. REBREANU, R. II 36.
3. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile;
p. ext. a deteriora, a ferfeniți.
morfolí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. morfolésc,
imperf. 3
sg. morfoleá;
conj. prez. 3 să morfoleáscă
morfolí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 sg. și pl. morfoleáscă morfolí (morfolésc, morfolít), vb. –
1. A bălmăji, a bîigui, a mesteca greu. –
2. A se mînji, a se murdări. –
Var. morcioli, morceli (
Trans., Banat,
Olt., a clefăi, a se îngloda). Creație expresivă,
cf. molfăi, mozoli. –
Der. morfoleală,
s. f. (acțiunea de a morfoli; lucru de mîntuială); morfolit,
s. n. (molfăială); mormînji,
vb. (
Mold., a lucra de mîntuială), prin încrucișare cu mînji; mormînjeală,
s. f. (
Mold., lucru de mîntuială, neterminat).
Rut. morféliti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 835, îl indica drept sursă a
rom., trebuie să provină de la el. –
Cf. morînci.
A MORFOLÍ ~ésc 1. tranz. 1) A mesteca (în gură) cu salivă, încet și greu, fără a mușca cu dinții; a molfăi; a mozoli. 2) (alimente) A mesteca cu greu (în gură), numai cu gingiile și cu limba (din cauza lipsei dinților); a molfăi. 3) (lucruri necomestibile) A învârti între dinți; a roade cu dinții. 4) fig. fam. (lucruri) A face să se morfolească; a mozoli; a mototoli. 5) fig. A umple de murdărie; a mânji; a murdări; a terfeli. 2. intranz. fam. A vorbi neclar, pronunțând nedeslușit cuvintele; a molfăi. /Onomat. A SE MORFOLÍ se morfoléște intranz. fam. (despre lucruri) A-și pierde forma inițială ca urmare a folosirii îndelungate; a se mozoli. /Onomat. morfolì v.
1. a molfăi: baba morfolia în gingii un crâmpeiu de covrig CAR.;
2. a mototoli;
3. fig. a strica: a morfoli arta. [V. molfăì].
morfolésc v. tr. (rudă cu ung. morzsolni, a fărămiți, a mozoli. V.
molfăĭ). Vest. Moscolesc, mozolesc, rod cu gingiile, fiind-că n’am dințĭ. Fig. Stric, execut prost, nu pricep: morfolesc arta. V.
morcĭolesc, mormînjesc. MORFOLI vb. a molfăi, a mozoli, (rar) a morfologi, (reg.) a folfăi, a moscoli. (~ prin gură mîncarea.)