Dicționare ale limbii române

2 intrări

17 definiții pentru miluire

MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦ Spec. (Înv.) A face o danie; a dărui. 2. A se arăta milostiv (1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din sl. milovati.
MILUÍRE, miluiri, s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. – V. milui.
MILUÍ, miluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A dărui cuiva ceva din milă, a da cuiva pomană. Nu numai că n-a miluit în viața lui pe nimeni, dar el lua... și bucățica de pline din gura orfanului. VLAHUȚĂ, O. A. 215. Îi miluia cîte-o vecină bună cu cîte ceva. RETEGANUL, P. I 42. Eu sînt cerșitoriul pe care l-ai miluit colo la pod. CREANGĂ, P. 300. 2. A se arăta milostiv față de cineva, a arăta milă cuiva; a se îndura de cineva. Doamne, miluiește și iartă pre păcătoasa Calipso! NEGRUZZI, S. I 220. ♦ (Rar) A solicita mila cuiva, a cere îndurarea cuiva. Fata-ngălbinea Tot mai tare... mă-sa-n rugare Pe toți sfinții miluia. COȘBUC, P. II 214. – Prez. ind. și: milui (STANCU, D. 276).
MILUÍRE, miliari, s. f. (Învechit) Acțiunea de a milui (1) și rezultatul ei; milă (2), pomană. Darurile și miluirile rînduite prin voința ctitorilor. ODOBESCU, S. II 20.
miluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 să miluiáscă
miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri
miluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miluiáscă
miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri
MILUÍ vb. v. ajuta.
MILUÍ vb. v. absolvi, alinta, conjura, cruța, dezmierda, ierta, implora, îndura, milostivi, mângâia, salva, scăpa, scuti.
A MILUÍ ~iésc tranz. (persoane) 1) A trata în semn de milă. 2) A înconjura de atenție manifestând milă. /<sl. milovati
miluì v. 1. a avea milă: Doamne, miluiește! 2. a da milostenii: a miluit pe un sărac; 3. fig. a dărui de milă: te-am miluit cu vieață. [Slav. MILOVATI].
miluĭésc v. tr. (vsl. milovali-miluĭon). Mă îndur, am milă: Doamne, miluĭește-mă! Acord milă, daŭ de pomană cuĭva: miluĭesc cu banĭ un cerșitor. Fig. Miluĭesc pe cineva cu viață.
MILUI vb. (BIS.) a ajuta, (înv.) a proslăvi. (L-a ~ Dumnezeu.)
milui vb.v. ABSOLVI. ALINTA. CONJURA. CRUȚA. DEZMIERDA. IERTA. IMPLORA. ÎNDURA. MILOSTIVI. MÎNGÎIA. SALVA. SCĂPA. SCUTI.

Miluire dex online | sinonim

Miluire definitie

Intrare: milui
milui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: miluire
miluire substantiv feminin