17 definiții pentru miluire
MILUÍ, miluiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦
Spec. (
Înv.) A face o danie; a dărui.
2. A se arăta milostiv (
1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din
sl. milovati. MILUÍRE, miluiri,
s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. –
V. milui. MILUÍ, miluiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A da cuiva de pomană. ♦
Spec. (
Înv.) A face o danie; a dărui.
2. A se arăta milostiv (
1) față de cineva; a se îndura de cineva. – Din
sl. milovati. MILUÍRE, miluiri,
s. f. Acțiunea de a milui și rezultatul ei. –
V. milui. MILUÍ, miluiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. A dărui cuiva ceva din milă, a da cuiva pomană. Nu numai că n-a miluit în viața lui pe nimeni, dar el lua... și bucățica de pline din gura orfanului. VLAHUȚĂ, O. A. 215. Îi miluia cîte-o vecină bună cu cîte ceva. RETEGANUL, P. I 42. Eu sînt cerșitoriul pe care l-ai miluit colo la pod. CREANGĂ, P. 300.
2. A se arăta milostiv față de cineva, a arăta milă cuiva; a se îndura de cineva. Doamne, miluiește și iartă pre păcătoasa Calipso! NEGRUZZI, S. I 220. ♦ (Rar) A solicita mila cuiva, a cere îndurarea cuiva. Fata-ngălbinea Tot mai tare... mă-sa-n rugare Pe toți sfinții miluia. COȘBUC, P. II 214. –
Prez. ind. și: milui (STANCU, D. 276).
MILUÍRE, miliari,
s. f. (Învechit) Acțiunea de
a milui (
1) și rezultatul ei; milă (
2), pomană. Darurile și miluirile rînduite prin voința ctitorilor. ODOBESCU, S. II 20.
miluí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. miluiésc,
imperf. 3
sg. miluiá;
conj. prez. 3 să miluiáscă
miluíre s. f.,
g.-d. art. miluírii;
pl. miluíri
miluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. miluiésc, imperf. 3 sg. miluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. miluiáscă miluíre s. f., g.-d. art. miluírii; pl. miluíri MILUÍ vb. v. absolvi, alinta, conjura, cruța, dezmierda, ierta, implora, îndura, milostivi, mângâia, salva, scăpa, scuti. A MILUÍ ~iésc tranz. (persoane) 1) A trata în semn de milă. 2) A înconjura de atenție manifestând milă. /<sl. milovati miluì v.
1. a avea milă: Doamne, miluiește!
2. a da milostenii: a miluit pe un sărac;
3. fig. a dărui de milă: te-am miluit cu vieață. [Slav. MILOVATI].
miluĭésc v. tr. (vsl. milovali-miluĭon). Mă îndur, am milă: Doamne, miluĭește-mă! Acord milă, daŭ de pomană cuĭva: miluĭesc cu banĭ un cerșitor. Fig. Miluĭesc pe cineva cu viață.
MILUI vb. (BIS.) a ajuta, (înv.) a proslăvi. (L-a ~ Dumnezeu.) milui vb.v. ABSOLVI. ALINTA. CONJURA. CRUȚA. DEZMIERDA. IERTA. IMPLORA. ÎNDURA. MILOSTIVI. MÎNGÎIA. SALVA. SCĂPA. SCUTI. Miluire dex online | sinonim
Miluire definitie
Intrare: milui
milui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: miluire
miluire substantiv feminin