Dicționare ale limbii române

2 intrări

12 definiții pentru menade

MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade.
MENÁDĂ, menade, s. f. (Mitol.) Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade.
menádă (livr.) s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
menádă s. f., g.-d. art. menádei; pl. menáde
MENÁDĂ s. v. bacantă.
MENÁDĂ s.f. Bacantă; (fig.) femeie exaltată, furioasă. [< fr. ménade, cf. gr. mainas < mainesthai – a fi furios].
MENÁDĂ s. f. 1. bacantă. 2. (fig.) femeie exaltată, furioasă. (< fr. ménade)
MENÁDĂ ~e f. mit. Preoteasă a zeului Bachus; bacantă. /<fr. ménade
menadă f. Mit. bacantă furioasă.
*menádă f., pl. e (vgr. mainás, mainádos, d. mainomai, îs furios, din aceĭașĭ răd. cu mania, manie; lat. máenas, máenadis. V. mînie). Mit. Bacantă: menadele îl uciseră pe Orfeŭ. Fig. Femeĭe furioasă, cu spiritu turburat.
MENA s. (MITOL.) bacantă. (Bacanta din mitologia romană se numea ~ în mitologia greacă.)
Menade = Maenades.

Menade dex online | sinonim

Menade definitie

Intrare: menadă
menadă substantiv feminin
Intrare: menade
menade