MAHALÁ, mahalale,
s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș; periferie. ◊
Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei;
p. ext. de rând, vulgar, grosolan.
2. P. ext. Populația unei mahalale (
1). – Din
tc. mahalle. MAHALÁ, mahalale,
s. f. 1. Cartier (mărginaș) al unui oraș. ◊
Loc. adj. De mahala = care aparține sau este specific mahalalei;
p. ext. de rând, vulgar, grosolan.
2. P. ext. Populația unei mahalale (
1). – Din
tc. mahalle. MAHALÁ, mahalale,
s. f. 1. Cartier mărginaș al unui oraș (
v. periferie); (învechit și arhaizant) cartier al unui oraș. Aveam eu un vecin în mahala la noi. Cînd eram eu copil, era ca dumneata, tînăr și voinic, DUMITRIU, N. 269. Din Tîrgul-Neamțului, prin mahalaua liniștită a Țuțuienilor, ieșim spre Cetățuie. SADOVEANU, O. VII 192. Zinca Bălcescu a căutat o casă încăpătoare la București și a găsit ceea ce-i trebuia cam prin mahalaua. Visarionului. CAMIL PETRESCU, O. I 176. Iată cele întîi case a mahalalei Socola. ALECSANDRI, O. P. 183. ◊
Loc. adj. De mahala = care aparține mahalalei, specific mahalalei; (peiorativ) de rînd, vulgar, grosolan. Această cucoană, cu morala ei de mahala... trăiește înaintea ochilor noștri. GHEREA, ST. CR. II 200. Nu-i minune ca simțirea-i să se poată înșela, Să confunde-un crai de pică cu un crai de mahala. EMINESCU, O. I 162.
2. Populația unui cartier. Caterina a spus totdeauna tot ce avea pe inimă... de-o auzea toată mahalaua. DEMETRIUS, C. 34. Într-o noapte de primăvară Simion muri. N-a fost de loc un eveniment pentru mahala. SAHIA, N. 108. Pînă-n două zile mahalaua-ntreagă...a știut istoria lui kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 32. –
Pl. și: (popular) măhălăli (SADOVEANU, N. P. 388).
MAHÁLĂ, mahale, s. t. (Regional) Cantitate mare și grea dintr-un material. Cînd văzu atîta mahală de fier mare, Luă foile de-a spinare. ȘEZ. VIII 110.
MAHÁLĂ, mahale,
s. f. (
Reg.) Cantitate mare (și grea) dintr-un material.
mahalá s. f.,
art. mahaláua,
g.-d. art. mahalálei;
pl. mahalále,
art. mahalálele
mahalá s. f., art. mahaláua, g.-d. art. mahalálei; pl. mahalále MAHALÁ s. 1. v. periferie. 2. v. margine. mahalá (mahalále), s. f. – Suburbie, periferie. –
Mr. măhală,
megl. maală.
Tc. (
arab.) mahalle (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Roesler 599; Șeineanu, II, 242; Berneker, II, 5; Lokotsch 1350; Ronzevalle 159),
cf. ngr. μαχαλᾶς,
alb. mahaljë,
bg.,
sb. mahala. –
Der. mahalagiu,
s. m. (persoană care trăiește la mahala; vulgar, grosolan); mahalagesc,
adj. (de mahala): mahalagioaică,
s. f. (femeie vulgară); mahalagism,
s. n. (cuvînt sau expresie trivială). Mală,
s. f. (stradă), folosit în Banat, este dubletul lui mahala, din
sb. mala (Candrea).
MAHALÁ ~le f. 1) Cartier de la marginea unui oraș; suburbie. 2) Populația unui asemenea cartier. [Art. mahalaua; G.-D. mahalalei] /<turc. mahalle mahala f.
1. cartier, suburbie: câțiva feciori de boieri băteau mahalalele ziua și noaptea GHICA;
2. locuitorii unei mahalale: a sculat mahalaua în picioare [Turc. mahalla].
mahalá f. (turc. mahala, d. ar. mahalle și mehalle; ngr. mahalás, bg. sîrb. mahala). Fam. Cartier, suburbie.
MAHALA s. 1. periferie, suburbie, (livr.) foburg, (Transilv.) oștează. (O ~ a unui oraș.) 2. barieră, margine, periferie. (Stă la ~ Bucureștiului.)