Dicționare ale limbii române

2 intrări

4 definiții pentru lănțuire

ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile? NEGRUZZI, S. III 146. 2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95. 3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦ Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic. 4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă: lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11) vb. IV.
LĂNȚUÍ vb. IV v. înlănțui.
LĂNȚUÍ vb. IV. v. înlănțui.
LĂNȚUÍRE, lănțuiri, s. f. v. LĂNȚUI. – [DLRM]

Lănțuire dex online | sinonim

Lănțuire definitie

Intrare: lănțui
lănțui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
lănțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lănțuire
lănțuire substantiv feminin