4 definiții pentru lănțuire
ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, și înlănțuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (Învechit) A pune în lanțuri; (azi, mai ales
fig.) a nu da voie să se manifeste, a încătușa. Și cu ce drit vrei să-mi privighezi purtările... și să-mi inlănțuiești voile? NEGRUZZI, S. III 146.
2. A cuprinde de jur împrejur. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu pârul meu bălai. EMINESCU, O. I 95.
3. A așeza în rînd, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). A înlănțui ideile. ♦
Refl. A urma într-o succesiune neîntreruptă. Evenimentele se înlănțuie în mod veridic.
4. Fig. A captiva, a subjuga, a fermeca. A înlănțui inimile. – Variantă:
lănțuí (BĂLCESCU, O. II 11)
vb. IV.
LĂNȚUÍ vb. IV
v. înlănțui. LĂNȚUÍ vb. IV.
v. înlănțui. LĂNȚUÍRE, lănțuiri, s. f. v.
LĂNȚUI. – [DLRM]
Lănțuire dex online | sinonim
Lănțuire definitie
Intrare: lănțui
lănțui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
lănțui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: lănțuire
lănțuire substantiv feminin