LIP1 s. n. (Reg.) Strat (gros) de murdărie care se formează pe piele sau pe îmbrăcăminte; jeg. – Din ucr. lep.

LIP2 interj. v. lipa.

LÍPA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. [Var.: lip interj.] – Onomatopee.

LIP1 s. n. (Reg.) Strat (gros) de murdărie care se formează pe piele sau pe îmbrăcăminte; jeg. – Din ucr. lep.

LIP2 interj. v. lipa.

LÍPA interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură dată cu palma sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. [Var.: lip interj.] – Onomatopee.

LIP2, lipuri, s. n. (Mold.) Strat gros de murdărie care se formează pe pielea oamenilor sau pe îmbrăcămintea lor; jeg. Plapoma roșie plină de lip. CAMILAR, N. I 111. Cămeșa lui de mult lip ce ave nu să cunoștea de era aceasta pînză vreodată. DRĂGHICI, R. 90.

LÍP1 interj. v. lipa.

LÍPA interj. (Adesea repetat) Onomatopee care redă sunetul produs de o lovitură de palmă sau de picioarele cuiva care umblă desculț sau în papuci. Lipa-lipa cu papucii toată ziua. STANCU, D. 29. Și au mers, lipa-lipa-lip și tîrșa-tîrșa-tîrș, pînă la vecinul lor greier. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 93. Într-un papuc și-o opincă, lipa-lipa, nea Stănică. PANN. P. V. I 155. – Variantă: lip interj.

lip (reg.) s. n.

lípa/lípa-lípa interj.

lip s. n.

lípa/lip interj. (lipa-lipa/lipa, lipa)

LIP s. v. jeg, murdărie, necurățenie.

LIP- v. lipo-.

LIPO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „gras”, „grăsime”, „țesut adipos”. [Var. lip-. / < fr., it. lipo-, cf. gr. lipos].

LIP(O)- elem. „grăsime, țesut adipos”. (< fr. lip/o/-, cf. gr. lipos)

lip s. n. – Murdărie, slin. – Var. lep. Ngr. λίπος „grăsime”, cf. it. S. lippu (Battisti, III, 2206). După Tiktin, Candrea și Scriban, din sl. lĕpŭ „clei de lipit”, pol., rut. lep, singurul care poate explica var. În Mold.

lípa interj. – Exprimă zgomotul de tropăială. Creație expresivă, cf. liop, care exprimă zgomotul bătăii din palme, și lap. Relațai cu a lipi (Tiktin) este puțin probabilă. – Der. lipăi, vb. (a tropăi; a face zgomot cu încălțămintea); lipăială, s. f. (tropăială).

LIP n. Strat de murdărie adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; slin; jeg. /<ucr. lep

LÍPA interj. (se folosește, adesea repetat, pentru a imita zgomotul produs de o lovitură cu palma sau de mersul cu picioarele goale ori în papuci). /Onomat.

lip n. 1. materia ce se prinde de lână la spălat; 2. murdărie (pe trup) [Slav. LĬEPŬ].

lipa! int. V. lipăì.

lip și (nord) lep n., pl. urĭ (rut. lip, cleĭ, și lep, murdărie cleĭoasă, d. vsl. lĭepŭ, vîsc, lĭepiti, a lipi; ung. lép, cleĭ de prins păsărĭ. V. Bern. 1, 712 și 755. Cp. și cu ngr. și vgr. lipos, seŭ, unsoare, și lépos, solz). Est. Jeg, rîp, unsoarea care se face pe trup cînd nu te spelĭ mult timp. V. slin, soaĭe și usuc 1.

lípa-lípa și lípaĭ-lípaĭ, interj. care arată huĭetu papucilor cînd se izbesc de călcîĭ în mers orĭ al siteĭ cînd cernĭ. – Pin Munt. și lipăĭ-lipăĭ (acc. pe ăĭ). – V. cleap-cleap, tipa-tipa.

lip s. v. JEG. MURDĂRIE. NECURĂȚENIE.

LIP-, v. LIPO-1. □ ~emie (v. -emie), s. f., totalitatea lipidelor din sînge; ~urie (v. -urie), s. f., eliminare de lipide prin urină.