LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ.

LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică; cronică, hronic. [Acc. și: letopíseț] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ.

LETOPISÉȚ, letopisețe, s. n. Scriere cu conținut istoric a vechilor cronicari, în care înregistrarea evenimentelor este făcută în ordine cronologică; cronică. Un letopiseț rusesc ne dă știrea că Petru Rareș a reluat legăturile cu Moscova și în a doua domnie. IST. R.P.R. 150. O singură ființă mai păstra, ca un vechi letopiseț, legendele și întîmplările casei. ANGHEL-IOSIF, C. L. 14. Patruzeci de ani, alături cu alții... Letopisețul moșiei scrisu-l-am cu-al nostru sînge. DAVILA, V. V. 157. ♦ (Învechit) Cronicar. Un Ureche, un Costin, un Neculcea, un Greceanu, uricari, letopiseți și cronicari, istoriografi, care înregistrau zi cu zi, oră cu oră cele ce se petreceau. GHICA, S. 86. – Accentuat și: letopíseț (EMINESCU, O. I 149). – Variantă: (regional) litopisắț (KOGĂLNICEANU, S. 100) s. m.

LETOPISÉȚ, (1) letopisețe, s. n., (2) letopiseți, s. m. 1. Scriere cu conținut istoric a vechilor cronicari, în care evenimentele sunt înregistrate în ordine cronologică; cronică. 2. (Înv.) Cronicar. [Acc. și: letopíseț] – Slav (v. sl. lĕtopisĩcĩ „cronograf”).

letopiséț s. n., pl. letopiséțe

letopiséț (cronică) s. n., pl. letopiséțe

LETOPISÉȚ s. v. cronică.

LETOPISÉȚ ~e n. Lucrare cu caracter istoric în care evenimentele sunt expuse în ordine cronologică; anale; cronică. /<sl. lĕtopisici

letopiseț n. 1. od. cronică veche: (eroi) ați ajuns acum de modă, de vă scot din letopiseț EM. 2. fam. enumerațiune plictisitoare: iar ai să ’ncepi cu letopisețu? AL. [Slav. LĬETOPĬSEȚŬ, lit. scriitor de anale].

letopíseț n., pl. e (vsl. lĭetopisĭcŭ, cronicar, d. lĭeto, an, și pisati, a scrie; rus. lĭetopiséc, cronicar, lĭétopis, cronică. V. leat, ispisoc, opis). Vechĭ. Cronică, anale.

LETOPISEȚ s. cronică, (înv.) hronic. (~ lui Gr. Ureche.)

LETOPISÉȚ (< sl.) s. n. (În Evul Mediu la români și la slavi) Scriere cu caracter istoric, în care înregistrarea evenimentelor se făcea pe ani, în ordine cronologică; cronică. Unii dintre cronicarii români (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) și-au intitulat lucrările l.

LETOPISEȚ ANONIM AL MOLDOVEI (1733-1774), cronică alcătuită în Moldova, în a doua jumătate a sec. 18, cu titlul „Letopisețul Țărei Moldovei de la domnia întâi și până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat”. Atribuită o vreme, în mod eronat, lui Enache Kogălniceanu, care a fost de fapt numai copistul ei. Prezintă perioada de declin feudal și de apogeu a fanarioților în Țările Române, încheindu-se cu descrierea evenimentelor din timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774.

LETOPISEȚUL ANONIM AL ȚĂRII MOLDOVEI (1661-1704), cronică scrisă în jurul anului 1712 și intitulată „Letopisețul Țărei Moldovei de la Ștefan sin Vasile Vodă, de unde este părăsit de Miron Costin logofătul”. Cunoscută și sub denumirea de Pseudo-Nicolae Costin. Autorul, care pare atașat de familia Cantemireștilor, expune detașat evenimentele interne, insistând asupra stării grele a poporului menționând, uneori, chiar unele evenimente externe. Cronica se termină cu prezentarea celei de-a doua domnii a lui Mihai Racoviță.

LETOPISEȚUL CANTACUZINESC (Istoria Țării Românești de când au descălecat pravoslavnicii creștini), cronică anonimă, cu caracter polemic, scrisă în a doua jumătate a sec. 17; a fost publicată pentru prima dată de N. Bălcescu și A.T. Laurian în „Magazin istoric pentru Dacia” (1846-1847), sub titlul „Istoria Țării Românești de când au descălecat rumânii”. Relatează, cu vădit caracter polemic, de pe poziții favorabile grupării boierești a Cantacuzinilor, evenimentele petrecute de la „descălecatul” lui Negru Vodă (1290) până în 1690, doi ani după urcarea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu. Atribuită de unii lui Stoica Ludescu. Are meritul de a fi păstrat cele dintâi texte istoriografice ale Țării Românești încorporate și transformate în cuprinsul său.

LETOPISEȚUL DE LA BISTRIȚA (Letopisețul de când s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei), versiune a cronicii alcătuite în limba slavonă, la curtea lui Ștefan cel Mare, în a doua jumătate a sec. 15 și începutul sec. 16; relatează evenimentele petrecute în istoria Moldovei între 1359 și 1507, oprindu-se îndeosebi asupra domniei lui Ștefan cel Mare. Descoperit de I. Bogdan la Tulcea.

LETOPISEȚUL DE LA PUTNA (Povestire pe scurt despre domnii Moldovei), cronică anonimă în limba slavonă, scrisă probabil în timpul domniei lui Ștefăniță Vodă (1517-1527). Păstrat în două variante: una prezentând evenimentele petrecute în istoria Moldovei între 1359 și 1518, iar alta între anii 1359 și 1526, ambele fiind prelucrări independente ale Analelor curții lui Ștefan cel Mare. Descoperite de I. Bogdan la Kiev și, respectiv, la Sankt-Petersburg.