LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de Soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de Lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina Lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a Lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a Lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima perioadă dintr-o căsătorie considerată a fi cea mai plăcută. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

LÚNĂ, (I 3, II) luni, s. f. I. 1. Astru, satelit al Pământului, care se învârtește în jurul acestuia și pe care îl luminează în timpul nopții. ◊ Lună nouă = momentul în care Luna este în conjuncție cu Soarele, când se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; înfățișarea Lunii în acest moment; crai-nou. Lună plină = momentul în care Luna este în opoziție cu Soarele și i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut din lună = a nu ști ce se petrece în jurul lui, a nu fi în temă, a fi rupt de realitate, lipsit de simț practic. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (și) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (și) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n lună și-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împușca) în lună sau a fi un împușcă-n lună = a fi nesocotit. A-i răsări (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. ◊ (Adverbial) Parchet lustruit lună. 2. Lumină reflectată de lună (I 1). ◊ Loc. adv. La (sau pe) lună = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii (I 1) în jurul Pământului. ◊ Lună calendaristică = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revoluție a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Lună siderală = perioadă de revenire a lunii în dreptul aceleiași stele fixe. Lună sinodică = lunație. Lună solară = interval de timp egal cu a douăsprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Lună de miere = prima lună dintr-o căsătorie. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plată lunară. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (până într-un an). – Lat. luna.

LÚNĂ2, luni, s. f. 1. Interval de timp egal cu aproximativ a douăsprezecea parte dintr-un an. Încet-încet apoi trecură căldurile și veni minunata lună a lui septembrie cu lumină aurie. SADOVEANU, O. VI 227. Va sta o lună, poate două, la Bălcești, cît are concediu, ca să se mai întremeze. CAMIL PETRESCU, O. I 265. Ci tu rămîi în floare ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. ◊ Lună de miere = prima lună după căsătorie. Ridichi de lună v. ridiche. ◊ Loc. adv. Pe lună = lunar. Trei husăși plătea tata pe lună pentru mine. CREANGĂ, O. A. 286. Cu luna = închiriat sau angajat cu plata lunar. Citea... în papuci, la gura sobei, în camera lui cu luna. C. PETRESCU, C. V. 237. Cu lunile sau luni de-a rîndul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni. Cu lunile așteptau oamenii la Olt să le vină rîndul la moară. STANCU, D. 29. Luni de zile... [invalidul] și-a tîrît restul trupului. SAHIA, N. 36. Mi-a fost luni întregi mînie Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. 2. (Astron.) Interval de timp corespunzător unei revoluții a lunii.

LÚNĂ1, (II) luni, s. f. I. 1. Astru satelit al Pămîntului, vizibil mai ales noaptea, cînd reflectă puternic pe pămînt lumina pe care o primește de la soare. Luna se ridica în singurătatea cerului, pălită, ca o foaie rotundă de cositor. SADOVEANU, O. VII 163. Iat-o! Plină despre munte iese luna din brădet Și se-nalță, încet-încet, Gînditoare ca o frunte De poet. COȘBUC, P. I 48. Luna, scoțînd capul de după dealuri, se legăna în văzduh luminînd pămîntul. CREANGĂ, O. A. 156. Și dacă norii deși se duc De iese-n luciu luna, E ca aminte să-mi aduc De tine-ntotdeauna. EMINESCU, O. I 193. Cine n-are dor pe vale Nu știluna cînd răsare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 87. ◊ Lună nouă v. nou. Lună plină v. plin. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut (parcă) din lună = a fi rupt de realitate, a-și pierde simțul practic, a fi cu capul în nori. Circumstanța atenuantă pe care... o acordau acestei ființe șubrede, cu capul mare susținut pe un gît ca un vrej, trăind în lună. C. PETRESCU, Î. II 215. Nici nu-nțeleg, – parc-am căzut din lună. Prin suflet simt durerea lumii toată, Pe care însă nimeni niciodată Nu a putut prin vorbe să mi-o spună. D. BOTEZ, P. O 10. A apuca luna cu dinții sau a prinde (sau a atinge) luna cu mîna = a obține un lucru foarte greu de căpătat, a realiza ceva aproape imposibil. Cîte-n lună și-n stele (sau în soare) = de toate, de tot soiul, tot felul de lucruri. Toată noaptea mi-a pus fel de fel de întrebări... Cîte-n lună și-n stele. CAMILAR, TEM. 83. Cinsteau și vorbeau; mai ales Ghiță Botgros își dezlegase traista, spunea cîte-n lună și-n stele. SADOVEANU, O. I 48. ◊ (În metafore și comparații) Bocancii lustruiți lună. 2. Lumina astrului definit mai sus. Luna se strecura în fire lungi de aur printre frunzișurile merilor bătrîni. SADOVEANU, O. III 347. Ca un stîlp eu stam în lună. EMINESCU, O. I 55. II. Satelit al unei planete. Lunile lui Jupiter.

!găinúșa-lúnii (insectă) (gă-i-) s. f. art., g.-d. art. găinúșei-lúnii

lúnă (astru, perioadă de timp) s. f., g.-d. art. lúnii; pl. luni

găinúșa-lúnii (insectă) s. f.

lúnă s. f., g.-d. art. lúnii; (sateliți ai unei planete, perioade) pl. luni

LÚNĂ s. (ASTRON.) 1. (înv.) mesiță. (~ iunie.) 2. lună sinodică = lunație.

LÚNĂ s. v. ciclu, menstruație, period.

lúnă (lúni), s. f. – 1. Astru ceresc. – 2. Perioadă de timp. – 3. Menstruație. – Mr., megl. lună, istr. lurę. Lat. lūna (Pușcariu 995; Candrea-Dens., 1018; REW 5163), cf. it., prov., sp. luna, fr. lune, cat. lluna, port. lua. Sensul temporal există din lat. pop. (CIL, III, cf. Pușcariu, Lr., 248), cf. fr. lune de miel (Șiadbei, Problemele vocabularului român comun, Iași 1934, 12; exemple it. în Iroaie, BF, VI, 195). Der. lunai (-ia), s. m. și f. (nume de bou sau de vacă); lunărică, s. f. (nume de vacă); lunatic (var. lunatec), s. m. (somnambul; prostănac), din lat. lūnatĭcus (Pușcariu 996; Candrea-Dens., 1020; der. din bg. lunatek, pentru Domaschke 100, nu e posibilă); lunătăci, vb. (înv., a avea crize de somnambulism); lunătăcie, s. f. (somnambulism); lunăriță, s. f. (iarba-lunii); lunie, s. f. (somnambulism), înv., la Coresi; luni, vb. refl. (înv., a avea crize de somnambulism); lunaș, s. m. (persoană angajată cu luna); lunav, adj. (înv., somnambul), cu suf. sl. -av. – Der. neol. lunar, adj., după lat. lunaris; semilună, s. f., din fr. semilune.

LÚNĂ1 f. 1) Astru, satelit natural al Pământului, pe care îl luminează în timpul nopții, difuzând lumina primită de la Soare. * ~ plină timpul când se vede întregul disc al acestui astru. 2) Timp cât lumina acestui astru se vede pe cer (noaptea). [G.-D. lunii] /<lat. luna

LÚNĂ2 ~i f. Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte a anului. * ~a lui cuptor luna iulie. ~a de miere prima perioadă după căsătorie. Pe ~ lunar. /<lat. luna

lună f. 1. mică planetă ce se învârtește în jurul pământului și-și împrumută lumina dela soare: luna e de 49 de ori mai mică decât pământul și’și face rotațiunea în 27 de zile și 8 ore; în timpul unei rotațiuni lunare complete (adică în 28 1/2 zile), luna trece prin 4 faze diferite: lună nouă, când ea stă drept între pământ și soare; lună plină, când pământul stă în linie dreaptă între lună și soare (fig. cel cu obrazul plin; și rotund); primul și ultimul pătrar, când nu vedem decât un sfert din jumătatea discului luminat; pretinsele influențe asupra moralului atribuite lunei sunt curat imaginare; 2. satelitul unei planete: Jupiter are patru luni; 3. una din cele 12 părți ale anului cuprinzând 30 sau 31 zile (afară de Februarie cu 28 sau 29): luna Maiu e cea mai frumoasă din tot anul; luna de miere, prima lună a noilor căsătoriți. [Lat. LUNA; sensul 3 «lună de zile» se confundă cu o perioadă de rotațiune completă a lunei, satelitul pământului devenind astfel măsurătorul timpului].

lúnă f., pl. ĭ (lat. luna, din *lucna, d. lucére, a luci: it. pv. sp. luna, fr. lune, cat. lluna, pg. lua. Rudă cu vsl. luna. V. alunică 2). Planeta care se învîrtește în prejuru pămîntuluĭ și care ĭa lumină de la soare și luminează pămîntu noaptea. Satelitu uneĭ planete: Joĭe are patru lunĭ. Lumina luniĭ: a călători pe lună, uneorĭ poțĭ citi la lună. Fiecare din cele doŭăsprezece părțĭ ale anuluĭ și care are 30 saŭ 31 de zile, afară de Februariŭ, care are 28, și alte orĭ 29. Luna de mĭere, prima lună a căsătoriiĭ. Om cu fața ca luna, om cu fața prea rătundă și grasă. Cîte’n lună și’n soare, fel de fel de lucrurĭ saŭ vorbe. A-țĭ răsări luna’n cap, (Iron.) a deveni chel. Să n’ajung luna cu mîna și soarele cu picĭoarele (dacă nu spun drept), o formulă de jurămînt glumeț cu care acoperĭ o mincĭună. – Luna e de 49 de orĭ maĭ mică de cît pămîntu și se află la vreo 350,000 de chilometri de el. Ĭa are văĭ, munțĭ și vulcanĭ, dar n’are atmosferă, că nu se văd nourĭ, și razele luminoase care vin de la soare nu se răsfrîng, ceĭa ce împedecă vĭața, cel puțin p. ființe organizate ca noĭ. Ĭa se învîrtește în prejuru pămîntuluĭ în 29 de zile și jumătate, formînd ceĭa ce se numește lună lunară, și se prezentă pămîntuluĭ tot-de-a-una cu aceĭașĭ față, cu alte cuvinte, noĭ nu vedem de cît emisfer al eĭ. Atracțiuniĭ luniĭ, combinate cu a soareluĭ, se datoresc fluxurile oceanuluĭ. – În timpu învîrtiriĭ eĭ luna trece pin 4 faze, după cum se vede o parte din ĭa saŭ toată. Prima fază și ultima se numesc pătraru dintîĭ și cel din urmă (adică primu sfert și ultimu), cînd luna are forma numită semilună. Pătraru dintîĭ se maĭ numește și lună noŭă și craĭ noŭ. Cînd luna se vede toată, se numește lună plină. A patra fază e cînd nu se maĭ vede, din cauza umbreĭ pe care ĭ-o face pămîntu. – Asupra lunaticilor (somnámbulilor) ĭa n’are nicĭ o influență, cum crede poporu.

lună s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

LUNĂ s. (ASTRON.) 1. (înv.) mesiță. (~ iunie.) 2. lună sinodică = lunație.

LUNĂ (< lat. luna) s. f. I. (Cu regim de nume propriu) Satelitul natural al Pământului, de formă aproape sferică, având diametrul de 3476 km. Masa: 7,35 x 1022 kg (1,23% din cea a Pământului). Distanța medie de la Pământ 384.000 km (356.000 la perigeu și 406.700 pa apogeu). L. are o mișcare de revoluție în jurul Pământului a cărei durată este egală cu durata de rotație în jurul propriei axe, astfel explicându-se de ce prezintă aceeași față de Pământ. L. se vede pe cer datorită reflectării luminii primită de la Soare. Accelerarea gravitației este de șase ori mai mică decât cea terestră. Perioada siderală a L. este de 27,321661 zile solare medii, iar cea sinodică de 29,3506 zile solare. Relieful L. este accidentat datorită numărului mare de cratere de proveniență meteoritică. Temperatura la suprafața L. variază între c. 130°C pe partea însorită și c. -150°C pe partea umbrită. În 1959, satelitul sovietic „Luna 2” a atins pentru prima dată suprafața L. Prima aselenizare a fost realizată de stația sovietică „Luna 9”, la 31 ian. 1966, urmată de stația americană „Surveyor 1”, la 30 mai 1966. La 21 iul. 1969, cosmonautul american Neil Armstrong, comandantul navei cosmice „Apollo 11”, a făcut primii pași pe Lună. II. 1. Iluminare produsă de Lună pe Pământ, prin reflectarea luminii Soarelui; aspect al Lunii, fază a acesteia. ◊ L. nouă = momentul când Luna este în conjuncție cu Soarele și se vede o mică porțiune din suprafața sa iluminată de acesta; aspectul Lunii în acest moment. L. plină = momentul când Luna este în opoziție cu Soarele și se vede întregul său disc iluminat de soare; Luna văzută în întregime. V. pătrar, crai-nou. ◊ Expr. A trăi în lună sau a fi căzut (parcă) din lună = a nu ști ce se petrece în jurul său, anu fi la curent; a fi rupt de realitate. ♦ Timpul cât Luna se află pe cer. ♦ (Adjectival) Foarte curat, strălucitor. (Adverbial) Parchetul lustruit lună. III. S. f. 1. Perioadă de timp care corespunde unei revoluții a Lunii în jurul Pământului; lunație. ◊ L. draconitică v. draconitic. 2. Fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durată de 28 până la 31 de zile. ◊ Loc. Pe lună = lunar (1). Cu luna = cu plata lunară.

Rosa damascena Mill., «Trandafir de lună», [syn. R. bifera. Pers;; R. calendarum Borkh.]. Specie care înflorește primăvara-toamna. Flori semiduble, albe-crem, roz-roșii, plăcut mirositoare, mari, dispuse în corimbe multiflore, caliciul, ca și pedunculii, vîscos-glandulos, sepale externe divizate, după înflorire reflexe. Frunze cuc 5-7 foliole ovate, verzi, serate. Arbust de 120-150 cm înălțime, cu mulți ghimpi nepăroși, îndoiți, cu baza lățită, de obicei roșii. Fruct roșu, invers-ovat. Are numeroase varietăți și soiuri.

lúnă, luni s. f. Interval de timp egal cu a douăsprezecea parte dintr-un an. ◊ Lună liturgică = subdiviziune a anului liturgic (bisericesc), care începe cu septembrie (nu cu ianuarie, ca în calendarul civil) și sfârșește cu august. – Din lat. luna.

a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată.

a promite (cuiva) luna de pe cer / marea cu sarea expr. a promite (cuiva) ceva irealizabil sau intangibil, a promite (cuiva) tot ce își dorește.

a toca câte-n lună și-n soare expr. a vorbi mult și fără rost.

lună adj. invar. foarte curat.

lună de miere expr. (tox.) 1. prima perioadă a unui novice în ale consumului de droguri. 2. plăcere provocată de consumul de heroină.

picat din lună expr. 1. amețit, năuc, buimac. 2. rupt de realitate.